18 noiembrie 2022, 13:46

Bulgaria cere cetățenilor săi să părăsească  DE URGENȚĂ Rusia

Ministerul bulgar al Afacerilor Externe a făcut un apel către cetățenii săi de pe teritoriul Rusiei: părăsiți țara „cât mai curând posibil” . În același timp, le-a cerut „să se abțină de la călătorii în Federația Rusă”.

Potrivit unui comunicat publicat de ministerul de Externe al Bulgariei, această recomandare este dată „în legătură cu situația complexă” din Rusia.

Ordinul președintelui Vladimir Putin de „mobilizare parțială” în contextul războiului din Ucraina a dus la proteste civile.

„Cetățenii bulgari care rămân pe teritoriul Federației Ruse sunt sfătuiți să își sporească vigilența și să evite locurile cu un număr mare de persoane, ținând cont de situația și evoluția situației cu toată prudența necesară”, a adăugat ministerul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol