Arădeanul Alin Totorean este singurul român care a traversat pe jos Deșertul Atacama (Chile), cel de ani. Expediționarul a strabătut sute de kilometri în singuratate in Mongolia, Turcia, India, Maroc, Bolivia, Etiopia si a realizat prima expediție românească solitară a continentului australian.

Alin Totorean are o poveste uluitoare. Așa că am profitat de campania National Geographic „Explorează o nouă cale”, să facem cunoștință și să îi punem câteva întrebări.

„Am decis că vreau să-mi transform viața într-o continuă călătorie”

 Povestește-ne pentru început de colaborarea ta cu National Geographic.

Colaborarea cu cei de la National Geographic România mi-a adus o imensă bucurie. M-am simțit onorat de invitatia lor de a împărtăși cu cei din jur experiențele pe care le-am trăit. Întotdeauna am fost încântat să urmăresc documentarele National Geographic. Și fiind în același spirit cu exploratorii și cercetătorii National Geographic, dornici să pătrundem în toate formele lumea largă, arătând căi mai puțin explorate, ne-am propus ca împreună să fim un imbold pentru cei din jur, în a fi mai încrezători și a ținti mai departe.

Eu am vrut să fac ce-mi place și am am decis că vreau să-mi transform viața într-o continuă călătorie. Am făcut totul cu pasiune de-a lungul anilor și cred că acest lucru a făcut ca rezultatele mele să dăinuiască în timp. Am dovedit și eu că orice vis, chiar nebunesc, poate deveni realitate… pentru că am pornit în drumuri și expediții pe care nu le mai explorase niciun român până la acel moment și de aici cred că a venit și propunerea celor de la National Geographic să prezinte povestea mea în cadrul campaniei lor de brand „Exlorează o noua cale” menită să inspire publicul să dea frâu liber curajului și curiozității să descopere noi drumuri, aventuri, investigații prin noile sale serii documentare începând cu luna aprilie.

Astept cu nerabdare sa vizionez si documentare de aventură, explorare și investigație incluse in aceasta campanie in luna aprilie la Național Geographic: Oceanul pe uscat, Climatul schimbării, Epave investigate, Albert Lin: Secretele civilizațiilor antice, Pe urmele dinozaurilor.

„Începuturile au fost la 14 ani”

Cum ai ajuns aici, adică să faci ceea ce faci. Ne poți da câteva amănunte despre prima expediție?

Am fost fascinat de când mă știu de orice puteam vedea nou împrejur. Și cu mintea călătorisem încă de când citisem primele cărți cu exploratorii geografici din istorie.

Practic, începuturile au fost la 14 ani, când am parcurs timp de o săptămână frumusețile munților Retezat iar după scurt timp am coborât în fascinanta lume subterană a Apusenilor.

Au urmat ani de zile de activitate la un club de speologie, de explorări în peșteri și de incursiuni pe munte indiferent de vreme și vremuri. Am trecut prin tot felul de provocări acumulând experiență, m-am obișnuit să merg și singur. Am început să fotografiez și să scriu articole, colaborând cu diverse publicații.

Până într-o zi, când am decis ca viața să mi-o transform într-o continuă călătorie. Și cu gândul la o libertate deplină, m-am îndreptat spre vântul care bate nestingherit prin nemarginirea stepelor mongole și spre nomazii care își duc animalele tot mai departe. A fost începutul spre meleagurile îndepărtate, ajungând mai apoi pe aproape toate continentele…

Pot să întreb – în viața „civilă” ce faci?

În fiecare zi am parte de noi “descoperiri”…Tai, dau formă, șlefuiesc și lustruiesc pietre semiprețioase. Când încep lucrul la o piatră nu știu ce voi descoperi în tăietură, ce desen de culori și nuanțe vor apărea până la finalul prelucrării.

Pentru moment lucrez pentru terți, urmând să fac un stagiu pentru a învăța să dau formă aurului, și să-mi creez sub brand personal propriile bijuterii.

„Cei mai primitori au fost mongolii”

O astfel de expediție este scumpă, solicită echipamente speciale? Ai nevoie la fiecare plecare de un sponsor sau pleci și “pe banii tăi”?

Cele mai mari costuri sunt cu echipamentul, care se alege în funcție de traseul și scopul fiecărei expediții. El tebuie să fie de calitate, pentru că altfel riști să ratezi o expediție dacă îți cedează părți esențiale din echipament.

Cea mai costisitoare a fost expediția din deșerturile australiene, care a însemnat 10.000 euro. Dar acolo am avut inclusiv un terminal de conexiune la satelit și un notebook, comunicând în timp real pe blogul personal cu cei ce-mi urmăreau parcursul.

Am avut sponsori – unii chiar permanenți, ani la rând – care mi-au sprijinit acțiunile și care au apreciat rezultatele cu care m-am întors de fiecare dată.

Parte din expedițiile tale a trebui să te descurci cu ce aveai la fața locului. Ne poți da un exemplu de națiune extrem de primitoare?

Cei mai primitori au fost mongolii. Îi știam din istorie ca vajnici râzboinici care au semănat teroare în calea lor, iar acum sunt în extrema cealaltă.

Abia mă apropiam de vreo iurtă și fiind zărit, copii fugeau în calea mea și mă chemau spre familia lor. Odată ajuns, eram poftit înăuntru, unde mă serveau cu un bol de ceai din acela specific – făcut cu lapte, unt și sare – și cu bucăți de branză.

Unul dintre scopurile expediției din Mongolia fiind tocmai și faptul de a vedea modul de viața al nomazilor, au fost familii la care am rămas mai multe zile. I-am ajutat și eu în toate cele – munca cu animalele (muls, curățat, supraveghere), prepararea brânzeturilor pregătite pentru iarnă, mutatul iurtei. În plus, și joaca cu copiii. Am fost primit cu drag printre ei și am trăit viața lor de zi cu zi.

Când mă hotăram să plec mai departe, s-a întâmplat chiar să țină de mine să mai stau…  iar altul a vrut să-i rămân ca ginere.

Bagaj de 20-50 de kilograme

Cât cântărește, de obicei, bagajul unei „drumeții” făcute de tine?

Echipamentul de bază are în jur de 20 kg. Dar în zonele aride, unde trebuie să-mi car și apa, ajungeam până la 50 kg. Purtam doi rucsaci plus geanta foto. Purtată săptămâni întregi, de dimineața și până seara, orice greutate îți „taie” umerii și îți termină spatele. Ținând cont și de terenul extrem de accidentat iar în deșerturi și de clima extremă, fiecare zi era un alt calvar.

Care este cea mai lungă distanță pe care ai reușit să o parcurgi într-o zi?

În deșertul Atacama am ajuns într-una dintre zile pe un teren cu pietriș mărunt și fără denivelări majore de traversat, ajungând să parcurg 27 km. A fost o excepție, căci în restul traseului din Atacama, precum și în celelalte expediții, fiecare zi mi-a adus tot felul de piedici naturale – succesiuni de culmi muntoase de urcat și de coborât, canioane și falii tectonice, grohotișuri instabile sau nisipuri în care mi se afundau picioarele. Media zilnică era de 15-20 km, dar am avut și minime de 8-9 km după câte o zi întreagă de mers.

Australia, cea mai mare provocare

Apropo, ai niște ghete/mărci de încălțăminte preferate?

Într-o expediție făcută pe jos încălțămintea este hotărâtoare. Nu te mai poți deplasa dacă tălpile ajung bășicate, infectate sau dacă bocancul se dezintegrează. Poți rata foarte ușor expediția.

Încă de la început eu am mers doar cu o singură marcă – Kayland. Solicitându-i în toate condițiile posibile, m-au însoțit mii de km fără să mă lase la greu. (mai multe perechi, în timp)

Țările prin care ai fost nu acumulează totdeauna puncte la capitolul siguranță. Ai fost vreodată pus în situații limită? Întâlnirea cu vreun trib primejdios sau animale sălbatice?

În Mongolia, India, Bolivia sau Etiopia am stat și printre cei ai locului, dar am avut grijă să gestionez și cele câteva momente care ar fi putut degenera. Dar, per ansamblu, mai peste tot am dat de oameni primitori, chiar dacă ne deosebeam complet prin limbaj și culoarea pielii.

Pe partea de sălbăticie, cea mai provocatoare a fost Australia. Se știe că acolo, în deșerturi, mai tot ce mișcă este periculos și veninos. Alături de păianjeni și scorpioni ce pot crea probleme, sunt peste 20 de specii veninoase de șerpi din care peste jumătate au mușcătura mortală pentru om. Dar, cu grijă și noroc, doar i-am zărit.

Dar cu câinii dingo a fost altfel întâlnirea. Urletul lor mă însoțea mai de fiecare dată, începând de la înserat. Se mai apropiau, îmi dădeau târcoale. Iar într-o seara câțiva au ajuns până la un metru… m-au înconjurat, cu colții rânjiți, mârâind amenințător, scurmând nisipul. Timp de 2-3 minute nu au dat înapoi. Am putut fotografia unul dintre câini. S-au îndepărtat doar de la lumina blitzului. Se știe că în haită pot ataca, împinși și de foame. Pentru mine a fost o oportunitate a ceva cu totul deosebit.

În schimb, am fost mușcat de un șarpe veninos în India…  când timp de o lună am avut de suferit din cauza mușcăturii…

„Din start plec cu gândul doar la reușită”

La ce te gândești când ești epuizat și fiecare pas este un nou chin (și nu îți poți permite să te oprești)?

Din start plec cu gândul doar la reușită. Tot timpul am în minte ținta de final, capătul traseului. Iar toate piedicile de care am parte pe parcurs – epuizarea, accidentările, incidentele – pentru mine sunt doar provocări pe care trebuie să le depășesc.

Psihic sunt pregătit pentru orice. Și chiar ajungând la limita supraviețuirii merg mai departe.

Ești și fotograf în același timp. O sa te rugăm să ne dai să ilustrăm una-doua fotografii făcute de tine și poate să ne spui povestea lor.

Că tot vorbesc aici de Mongolia, îmi aduc aminte de chipul unui copilandru. A ieșit în ușa iurtei uitându-se după mine. Dar câteva secunde privirea i-a fost atrasă spre altceva. Suficient să-l imortalizez într-o fotografie ce surprinde ființa mongolă – curiozitate, privirea pătrunzătoare, modestia, duritatea vieții și a climei văzută în roșeața obrajilor și în umflăturile degetelor…

„Descoperă-ți semenii”

Vorbește-ne despre proiectul tău, „Descoperă-ți semenii”

Proiectul l-am inițiat în 2003. Am căutat să aduc în atenţia tuturor oameni deosebiţi, tradiţii interesante şi locuri aproape necunoscute. Asta organizând expediţii solitare plecând, văzând, fotografiind şi strângând informații.

La întoarcere, rezultatele obţinute le-am făcut cunoscute unui public numeros, prin diverse mijloace şi printr-o serie de evenimente, de amploare naţională. Sute de mii de persoane au intrat deja în contact cu informaţiile strânse în timpul acestor expediţii.

Am oferit informaţii ce altfel sunt mai greu de găsit sau chiar imposibil, celor avizi de cunoaştere şi noutăţi, pasionaţi de aventură şi inedit… oferind şi o importantă bază de documentare pentru specialiştii geografi şi profesori.

Ca format inedit, proiectul “Descoperă-ți semenii” a dus și la unicitatea rezultatelor.

„Cu siguranță voi reporni într-o zi la drum”

Prin 2011 ai avut probleme serioase de sănătate. Pot fi ele acum considerate depășite?

În urma expediției din Australia m-am ales cu un liposarcom de tip mixoid – cancer la țesuturi moi. Localizat la brațul drept, am fost operat extirpandu-mi-se tumora și o parte din biceps, după care a urmat radioterapia și chimioterapia. Mai mult de jumătate de an a durat întregul tratament. Iar după asta a urmat un an de recuperare, fiind afectat de operație și de citostatice. Șansele erau mari să urmeze metastaze, cancerul să evolueze mai departe, dar tot timpul am avut un moral puternic, cu gândul la viitor. Și probabil că nu terminasem ce aveam de zis și arătat pe lumea asta, căci au trecut anii și sunt încă aici…

Ce urmează?

Cu siguranță voi reporni într-o zi la drum… dar în ce direcție și în ce format rămâne de văzut.

 

---