9 decembrie 2024, 5:13

Campania ”Fără Penali în funcţii publice”, aproape de reușită

Articol realizat de Cristian Țene

Campania ”Fără Penali în funcţii publice” inițiată de Președintele USR, Dan Barna se apropie de final, strângând 450.000 de semnături și va continua și în următoarele două săptămâni până la termenul final. 

Ținta campaniei este atingerea celor 500.000 de semnături, iar în minim 21 de județe ale țării să se strangă câte 20.000 pentru a se concretiza inițiativa demarată în urmă cu ceva timp.

„<Fără penali> a devenit un mesaj pe care România decentă îl transmite actualei clase politice, este un mesaj împotriva incompetenţei, este un mesaj împotriva încercării de a legaliza furtul din bani publici, este un mesaj împotriva încercării de subordonare a justiţiei, este un mesaj împotriva unui guvern care arată aproape în fiecare zi a lunii că este un guvern incompetent care face România de râs” a comentat Barna conform agerpres.

Sursa: aradon.ro

Pragul de 20.000 de semnături a fost depăşit în Bucureşti, Constanţa, Sibiu, Braşov, Cluj şi Timiş. În Arad, Bihor şi Iaşi aproape au atins numărul de semnături necesare. Următoarele județe care sunt pe lista USR-ului sunt Tulcea, Galaţi, Neamţ, Bacău, Suceava, Vaslui, Prahova, Argeş, Dolj, Hunedoara, Alba şi Mureş.

„Este o miză importantă pentru viitorul nostru. Dacă vrem ca tinerii şi copiii să continue să trăiască în această ţară şi nu să le dăm un mesaj de părăsire a ţării, e important pentru noi ca stat să avem acest mesaj în Constituţie pentru actuala guvernare, pentru că Liviu Dragnea, pentru că PSD a adus România în stadiul să pară normal să fii condamnat penal şi să conduci statul” a completat Dan Barna.

Sursa: b1.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol