27 aprilie 2024, 3:32

Campanie de donare de sânge în cadrul celui mai mare festival de muzică cu intrare liberă din Europa

Mai mult de 750.000 de oamemi au participat vineri la un concert al formației Prophets of Rage din cadrul Festivalului Pol’and’Rock, cel mai mare festival de muzică cu intrare liberă din Europa, , eveniment care se încheie sâmbătă seara la Kostrzyn nad Odra.

Am cântat în faţa a 750.000 de oameni la @PolAndRockFest. Mulţumim Polonia pentru un start extraordinar al turneului 2019 Prophets of Rage„, a fost mesajul postat vineri noaptea pe contul de Twitter al formaţiei, după încheierea concertului, potrivit Agerpres.


Pol’and’Rock Festival este cel mai mare festival de muzică din Polonia, dar și cel mai mare eveniment gratuit din Europa, anul acesta desfășurându-se cea de-a 25 ediție.

Ieri a fost ultima zi a festivalului, iar pe scenă au urcat artiști polonezi și internaționali, printre care Decapitated, Agnieszka Chylinska, Skunk Anansie, Kult sau Crystal Fighters.

Pentru amatorii de experiențe noi, în perimetrul festivalului au fost organizate diferite evenimente și ateliere la care cei dornici au putut participa. Anul acesta publicul s-a putut întâlni cu regizorul Wojciech Smazowski şi cu scriitoarea Olga Tokarczuk, dar şi cu judecătorul Igor Tuleya care le-a împărtăşit celor interesaţi principii juridice legate de crimă şi pedeapsă, mai menționează Agerpres. 

Pe lângă dans, muzică și voie bună, participanții au putut dona și sânge. Astfel, până sâmbătă la în jurul orei prânzului s-au strâns aproximativ 620 de litri, conform organizatorilor.

Cu toate acestea, se pare că atracția principală a rămas însă celebra baie în noroi, devenită tradiție pe perioada festivaului.

Sursă Foto: en.polandrockfestival.pl


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol