19 iulie 2026, 1:01

Campanie de prevenţie şi de combatere a cancerului de piele

Societatea Română de Dermatologie a anunţat derularea unei noi campanii de prevenţie şi de combatere a cancerului de piele – „Euromelanoma”.

Într-un context în care specialiştii din dermatologia europeană avertizează că până în anul 2050 numărul cazurilor de cancer de piele ar putea înregistra o creştere de 40%, campania de conştientizare publică ‘Euromelanoma – 2025’ se adresează în mod special copiilor şi implicit părinţilor acestora pentru a stopa această creştere alarmantă, oferind soluţii reale de prevenţie medicală, prin conştientizare şi informare corectă asupra factorilor de risc”, informează un comunicat de presă al SRD.

Campania din anul acesta poartă sloganul ”Copiii noştri pot avea un risc crescut de a dezvolta cancer de piele la maturitate”.

Societatea Română de Dermatologie anunţa şi prezenţa, pentru al cincilea an consecutiv, la evenimentul iniţiat şi coordonat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti „Asumă-ţi să fii sănătos! Litoral 2025” care se va derula la malul Mării Negre, în perioada 10-16 august.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol