20 aprilie 2024, 2:00

Când inteligența artificială creează opere de artă, cine este autorul? Justiția a tranșat

Inteligența artificială este din ce în ce mai des folosită în sectorul creativ. Asta ridică discuții aprinse în legătură cu drepturile de autor asupra operei. În Statele Unite, biroul pentru drepturile de autor cere solicitanților să precizeze dacă în proiectul lor a fost folosită și inteligența artificială.

Artista newyorkeză Kris Kashtanova a creat o carte ilustrată de 18 pagini cu ajutorul inteligenței artificiale. Programul utilizat Midjourney a generat imaginile cărții sale pentru care a primit drepturile de autor în septembrie anul trecut.

Artista a declarat atunci pe platformele de socializare că această recunoaștere înseamnă că artiștii beneficiază de protecție legală pentru proiectele în care este implicată și inteligența artificială.

La 5 luni după aceea, Oficiul american pentru drepturi de autor a revenit asupra deciziei, precizând că imaginile din carte nu sunt produsul unui autor uman, dar i-a permis lui Kris să-și păstreze drepturile de autor pentru aranjamentul din volum.

Kris Kastasnova, artistă: Nu mă supără această decizie pentru că sunt realistă. Este o tehnologie foarte nouă. Oamenii se tem de ea.

Cazul ei a declanșat o dezbatere aprinsă în lumea artei americane cu privire la cine deține opera creată cu ajutorul inteligenței artificiale.

Ryan Merkely, jurist, Oficiul de creație: Proprietatea intelectuală și drepturile de autor, în mod particular, se referă la profitul obținut din creație. Nu este vorba numai despre legea copyright din SUA. E un set de legi și tratate la nivel global.

În SUA și în multe alte țări, oricine se implică în sectorul creativ are de obicei drepturi legale imediate asupra acesteia. Instanțele, inclusiv Curtea Supremă americană, au susținut de mult timp că un autor trebuie să fie o ființă umană.

Biroul pentru drepturile de autor cere acum ca solicitanții să dezvăluie când munca lor include material creat de AI.

UNESCO cere reguli de etică mai solide privind inteligenţa artificială

UNESCO a cerut joi guvernelor să implementeze reguli de etică mai solide în ceea ce priveşte inteligenţa artificială (AI), relatează dpa.

„Lumea are nevoie de reguli de etică mai solide pentru inteligenţa artificială: aceasta este provocarea vremurilor noastre„, a declarat la Paris directoarea generală a organismului cultural şi ştiinţific al ONU, Audrey Azoulay.

Autoreglementarea acestei industrii nu este suficientă pentru a evita daunele etice cauzate de dezvoltarea continuă a sistemelor AI, susţine UNESCO.

Azoulay a cerut punerea în aplicare a unei recomandări privind inteligenţa artificială adoptată de UNESCO în 2021.

Prin demersul său, organizaţia ONU a reacţionat la apelul a peste 1.000 de experţi care au cerut un moratoriu asupra noilor sisteme AI, a mai spus ea.

Şefa UNESCO şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu multe dintre problemele de etică ridicate de aceste inovaţii, în special discriminarea şi stereotipurile, la fel şi dezinformarea, protecţia datelor personale, drepturile omului şi cele privind protecţia mediului.

UNESCO a afirmat că recomandările sale vor oferi instrumentele necesare pentru a asigura că „evoluţiile în domeniul AI respectă statul de drept, evitând prejudiciile, şi asigurându-se că, atunci când are loc o astfel de situaţie, cei afectaţi dispun de mecanismele necesare pentru a primi sprijin”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol