1 decembrie 2021, 8:16

Când vom avea apă caldă și căldură în București? 

Este perioada intermediară în Capitală, când în multe blocuri nu avem apă caldă și căldură la parametrii normali. Cele mai afectate sectoare în această perioadă sunt sectoarele 1, 4, 5 și 6.

Suntem în această situație din cauza faptului că două CET-uri – CET Grivița și Vest Energo – au sistat furnizarea agentului termic, dar și pentru că abia a început furnizarea căldurii, iar punerea sistemului sub presiune durează.

Când vom avea apă caldă și căldură în București? 

Iată cum explică situația directorul Termoenergetica, Claudiu Crețu.

”Suntem la început de sezon și creștem temperatura și presiunea progresiv. A venit frigul dintr-o dată, mai sunt lucrări care nu sunt închise, avarii, dacă am mări presiunea repede, se sparg țevile. Acesta este motivul pentru care am încărcat instalația lent, am început să creștem progresiv temperatura și presiunea. Suntem undeva la 90%. Asta înseamnă însă mii de blocuri fără agent termic la parametri. Va fi din ce în ce mai bine, dar nu se poate dintr-o dată. Funcționare sub parametri înseamnă că nu ajunge la blocul respectiv temperatura necesară, temperatura este mai scăzută, adică apa este călâie și caloriferele la jumătate”, a explicat directorul Termoenergetica.

”Este greu de spus exact când se rezolvă, fiindcă este o situație dinamică. Noi facem manevre tehnice, încercăm să mărim presiunea, vedem cât rezistă rețeaua în fiecare zi și încercăm să îmbunătățim furnizarea. În unele zone funcționează, în unele zone funcționează mai puțin. În fiecare zi mai câștigăm câteva puncte termice, mai câștigăm câteva grade, depinde și de cât de bine și-au aerisit instalațiile blocurile respective. Sunt și blocuri care încă nu au deschis vanele la subsol și doresc agentul termic de la 1 noiembrie din perspectiva faptului că ajutoarele de încălzire se dau de la 1 noiembrie. În câteva zile, o săptămână, vor fi îmbunătățiri considerabile”, a explicat Claudiu Crețu.

Pentru a vedea ce blocuri nu au apă caldă și căldură sau funcționează sub parametrii puteți accesa siteul Termoenergetica (www.cmteb.ro secțiunea “Funcționare sistem termoficare”) sau consulta următorul LINK.

SURSA – Hotnews.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Alexandru

    17 octombrie

    Șoseaua Colentina nr 2C bloc 4,nu avem deloc caldura, iar apa calda avem noaptea tarziu vreo doua ore, dupa ce 5 zile nu am avut deloc nici apa calda.
    Pe lista dvs nu aparem.
    Ori sunteti rauvoitori, ori sunteti dezinformati.
    Din cauza frigului din apartamente, majoritatea suntem raciti si multe locatare au cistita.
    In plina pandemie, suntem coplesiti in afara de lipsa de bani pentru un trai decent, si de frig si mizerie. La lighean nu se poate spala un adult.

  2. Anto

    17 octombrie

    O mare abureala! Macar aveti decenta sa anuntati orele de furnizare. Facem risipa de apa in speranta ca poate…poate…e pe aproape. De luni de zile aceeasi poveste. Dimineata, inainte de cafea tb sa intri pe net si sa vezi cum iti faci programul functie de termoenergetica. Sunt batrani care ingheata de frig si nici nu au posibilitatea sa foloseasca internetul sa va urmareasca problemele. Suntem la „ghici”…o fi sau nu apa calda?

  3. RDD

    17 octombrie

    MINCIUNI!!!
    Am facut sesizare la CMTEB al carui director in mentionati in articol si am primit raspuns pentru apa calda: „O echipa de tehnicieni a verificat temperatura apei calde in locatia indicata si aceasta (temperatura apei calde) este in parametri”. O MINCIUNA cat planeta!!!
    Cel mai probabil NU SE PRODUCE!!! De ce? Pentru ca NU SE STIE cu ce suma se va factura si mai ales ce suma din factura va fi compensata de primarie.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.