29 martie 2024, 15:48

Capitala, în scenariul roșu. Ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență

În București, incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns la 3,32 la mia de locuitori.

Astfel, Capitala intră în scenariul roșu, după ce rata de infectare a trecut de 3 la mia de locuitori. Atunci când incidența cazurilor COVID-19 trece de 3 la mie, sunt impuse restricții în ceea ce privește funcționarea localurilor, cinematografelor sau a sălilor de fitness. De asemenea, de la acest prag este luată în calcul rata de vaccinare în rândul angajaților din școli. Dacă procentul este sub 60%, școlile trec la cursuri online, iar grădinițele se închid.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi că 54-55 de şcoli din Bucureşti ar putea trece în sistem online de săptămâna viitoare.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) se va reuni miercuri în şedinţă pentru a dispune măsurile care se impun în contextul creşterii incidenţei COVID-19. Şedinţa CMBSU va începe în jurul orei 15,00.

sursa foto: monitorulcj.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol