18 aprilie 2024, 14:34

Carantina de noapte și noile restricții sunt în vigoare de luni timp de o lună

Începând de luni devine obligatorie purtarea măştii pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în toate spaţiile deschise, magazinele se închid la ora 21,00, se interzice circulaţia în afara locuinţei între orele 23,00 – 5,00, cu unele excepţii pentru care trebuie prezentată o declaraţie pe proprie răspundere, iar activitatea pieţelor, târgurilor şi bâlciurilor în spaţii închise se suspendă.

Hotărârea de Guvern de modificare şi completare a HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie, adoptată joi şi publicată în Monitorul Oficial, prevede că aceste măsurile pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 intră în vigoare de luni.

Se va face evaluare

Noile măsuri sunt valabile timp de o lună, după care se va face o evaluare a eficienței lor în limitarea răspândirii coronavirusului.

Astfel, începând de luni, 9 noiembrie, toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani vor trebui să poarte mască, în toate spațiile publice deschise și închise, în toată țara, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.

Măsură controversată

Cea mai controversată măsură se referă la faptul că piețele agroalimentare acoperite, în sistem „hală”, vor fi închise, iar programul magazinelor se încheie la ora 21:00. Excepție fac unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, care își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Se închid, de asemenea, terasele care au pereți pentru „izolare termică”, iar restaurantele rămân închise în continuare. Polițiștii pregătesc amenzi cuprinse între 3.000 și 15.000 de lei pentru cei care nu se conformează restricțiilor.

Se interzic petrecerile, mai precis „desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private”.

Creșe și after-school-uri

În toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem online. Adică, inclusiv grădinițele. Doar creșele și after school-urile vor rămâne deschise.

Autoritățile încurajează, de asemenea, munca de acasă, atât în companiile publice, cât și în cele private, pentru evitarea aglomerării transportului public. Acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, programul de lucru trebuie decalat, astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 2 ore.

Circulația în intervalul orar 23:00 – 5:00 este permisă doar pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Sursa foto: Walling de la Unsplash


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol