CITIRE

Care este cea mai bună formă de educație? Profa de...

Care este cea mai bună formă de educație? Profa de joacă: „Mă sperie dependența asta de tehnologie”

La 34 de kilometri de București, în satul Piscu, există o lume a copilăriei eterne, o lume în care joaca este cea mai bună metodă de educație. Pe acel teritoriu a fost fondată Școala de joacă. Exact, o școală unde copiii învață să își protejeze cultura, învață matematica prin joc și mai presus de atât, învață să devină lideri.

Școala de joacă este proiectul Oanei Popa, un om care nu a uitat să rămână copil și nu a uitat valorile românești tradiționale. Și-a dat seama de faptul că societatea duce lipsă de timp pentru a ieși din rutina zilnică și încearcă să îi facă pe oameni să înțeleagă importanța educației alternative.

Oana, sau Pitic după cum i se mai spune, a avut o carieră în radio și televiziune, fiind de mică atrasă de acest domeniu. Avea 13 ani când a auzit de primul post de radio liber și a zis să își încerce norocul: „Mi-am luat colega de bancă, am chiulit de la ora de mate și am zis : hai, fată, să mergem la Universitate să vedem unde e și am fugit de la școală. M-am dus pe jos, școala era la Romană, am mers pe jos până la Universitate și am zis să vedem ce fac ăia acolo. Era o gașcă de studenți din universitate care se jucau de-a radioul. Am bătut la ușă și am zis : bă, vreau și eu să văd ce faceți voi aici. M-au trimis acasă, m-am întors, iar m-au trimis acasă și am zis că până nu învăț cum se face radio liber nu mă las. Încet, încet m-au adoptat. Am făcut doi ani ucenicie și apoi mi-au dat voie să intru pe radio cu voce. Aveam 13 ani când am început asta și am lucrat aproape 11 ani. După am considerat că trebuie să fac un pas în plus și am dat concurs la TVR la redacția pentru copii. După care am dat la teatru la facultate am intrat la secția păpuși-marionete. Am rămas în schimb în televiziune și am avut emisiunile mele. Am lucrat cred că la toate televiziunile nu știu dacă am ratat vreuna”.

La un moment dat, după ce a simțit că nu mai este locul său în radio, a decis să plece: „Nu mă puteam acomoda cu tehnologia. La postul care am lucrat prima dată veneai, puneai muzică cum simțeai. Totul era despre ce simți tu și despre ce crezi că simte cel din spatele aparatului de radio. Erau niște melodii care intră un heavy rotation după care, când a apărut așa zisul playlist impus deja am început să mă despart. Eu tot ce am făcut în viața mea am făcut așa cum mi-a dictat sufletul. M-am lovit de acest program de calculator și am simțit că nu mai am ce să transmit. Eu făceam educație muzicală, citeam cărți pe post, chemam copii în platou, îi puneam să vorbească la radio”.

Deși a suferit o dezamăgire profesională, plecând din televiziune, a trebuit să o ia de la capăt cu determinare și ambiție, iar Școala de joacă a pornit din cabinetul psihologului: „Școala de joacă a venit după o depresie. Nu mai știam ce să fac, m-am dus la o prietenă de a mea psiholog și mi-a ascultat cu stoicism aceeași poveste timp de două săptămâni, după care mi-a spus: Bă, știi ceva, uite eu am o cameră mare în cabinet pe care nu o folosesc, fă-ți niște bilețele, ia-ți niște copii din parc și vino să te joci cu ei aici. S-a ținut de capul meu până am făcut lucrul ăsta. La început am stat o lună cu un singur copil, după care au venit brusc 15, după care 20, după care 25, nu mai încăpeam în cabinet. Și așa s-a născut Școala de joacă. Mi-am dat seama că e o nevoie pe care trebuie să o acoperim cumva. Degeaba sunt actriță, un spectacol durează maxim 50 de minute după care se ridică pleacă acasă și tot cu ochii în telefon rămân. Mă sperie, pur și simplu mă sperie dependența asta de tehnologie. Nu pot accepta că tu ca părinte preferi să îi dai copilului un telefon ca să scapi de el, în loc să îți petreci 15 minute cu copilul tău să te joci sau măcar să îl asculți. Și atunci am inventat acest proiect, Școala de joacă pe care l-am transformat într-un ONG. Am făcut din această școală de joacă un micuț fenomen. Practic, eu creez lideri, învățăm să spunem un Nu asumat atunci când este cazul, învățăm să gândim cu capul nostru în joacă. Este un proiect de educație prin joacă, teatru și meșteșug. Ambiția mea este să fac părinții să conștientizeze că întoarcerea la meșteșug este vitală pentru copiii de acum”.

A ales un alt mod decât cel tradițional pentru a îi învăța pe copii cum să se descurce în viață, prin joacă și asta deoarece: „Jocurile au regulile lor și asta te pregătesc pentru mai târziu, să respecți legea, să citești să știi să respecți pe cel de lângă tine, să te descurci să găsești strategii. Nu trebuie să fim un neam de matematicieni sau un neam de literați. Hai să vedem fiecare unde îi e locul și asta numai prin joacă poți să îți dai seama”.

Oana ne-a povestit ce se întâmplă la școala sa, ce activități fac copiii, cum merg la scăldat sau la olarii din sat pentru a învăța meserie: „La Școala de joacă se întâmplă foarte multe: avem cursuri de educație prin teatru, cursuri de meșteșug, dans, avem ateliere, suntem într-un sat de olari și punem accent pe olărit, sperăm să ne achiziționăm și o roată, mai mergem prin pădure și facem tot felul de jocuri, avem Ialomița iar o dată pe vară facem la scăldat e foarte fain. Părinții care vor să își înscrie copiii trebuie să mă contacteze și se ia în calcul că sunt la 34 de km de București. Dacă vor să venim în București este necesar să se strângă o gașcă de 15-20 de copii și eu vin cu toată școala mea de joacă și ne jucăm”.

Pitic a ales să deschidă această Școala de joacă în mediul rural, deoarece în București nu a fost susținută și nu a primit finanțare pentru proiectul său: „Patru ani de zile am stat în București. Nu am primit sprijin. Școala mea de joacă consumă foarte mult pentru că am tot timpul nevoie de materiale, de resurse. Se consumă foarte mult iar pentru că nici o instituție a statului nu a considerat că trebuie să mă ajute, am decis să mă mut acolo unde pot fi aproape de meșteșuguri pentru că meșteșugul la rândul lui generează resurse. Avem târguri, copiii fac diverse obiecte, oamenii vin și cumpără și atunci o parte din bani rămân copiiilor și cu restul putem să mergem mai departe, dar este insuficient”.

Despre Ziua Universală a Iei

„Ziua universală a iei a început datorită unei prietene de-ale mele care a fondat la blouse roumaine, Andreea Tănăsescu. Îmi dau seama cât de important este ca tânăra generație să își protejeze patrimoniul. Am învățat limbajul semnelor cusute. E foarte important să își cunoască identitatea, să știe de unde vin. Ziua este pe 24 iunie, de Sânziene și avem în sat o temă să ne facem un identitar al satului. Le-am dat temă copiilor să își ia telefoanele, să se ducă din babă în babă prin sat să culeagă povești. Facem interviuri, facem scenarii de film, facem un întreg ritual, ne îmbrăcăm în sânziene, facem tot felul de chestii în joacă pentru a afla pe ce lume suntem. Acest fenomen, la blouse roumaine, a mobilizat toată planeta. Prietena mea este la Washington, care Washington este singurul oraș din lume care pe 24 iunie dă liber pentru că este ziua iei din România. Noi nu am fost în stare să facem chestia asta. Deja sunt 26 de țări în spatele meu care așteaptă programul Școlii de joacă să vadă ce facem noi pe 24 iunie și să replice evenimentul în țara lor.”

Caravana de Joacă

„Am primit acum cinci ani o cutie numită În fața blocului cu 55 de cartonașe care au regulamentul jocurilor copilăriei. Eu asta fac la Școală de joacă câteodată uit că sunt adult, câteodată uit că am atâtea lucruri de făcut, pur și simplu stau și mă joc până la epuizare. Am zis că hai să facem fenomen național. Am refăcut școlilor și grădinițelor terenuri de joacă pentru copii. Am zis hai să mergem în piețele publice, am obținut aprobare de la primărie. Primul oraș în care m-am dus, în Iași, am avut 1.500 de copii. M-am asociat cu un prieten de la Cluj care are un eveniment Bucurie în mișcare și am plecat prin țară, iar la Bacău am avut 4.000 de oameni. Este nevoie de normalitate și de joacă, este nevoie de a petrece timpul împreună”.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.