26 aprilie 2024, 16:08

Care este principala cauză a cancerului la nivel mondial

Aproape jumătate dintre cancerele la nivel mondial sunt atribuite unui anumit factor de risc, în principal tutunul şi alcoolul, potrivit unui vast studiu care subliniază importanţa măsurilor de prevenţie, fără a le transforma într-un panaceu.

Acest vast program de cercetare, finanţat de Fundaţia Bill Gates, este de o amploare inegalabilă, implicând câteva mii de cercetători din majoritatea ţărilor lumii, scrie agerpres.ro.

Prin urmare, acest studiu face posibilă cunoaşterea mai în detaliu a factorilor de risc în funcţie de regiunile lumii chiar dacă, în ansamblu, concluziile sale confirmă ceea ce se ştia deja: tutunul este de departe principalul element care a favorizat dezvoltarea unui cancer (33,9%), urmat de alcool (7,4%).

Concluziile studiului pledează pentru acordarea unui loc mai important prevenţiei în materie de sănătate publică, deoarece mulţi dintre aceşti factori de risc se referă la comportamente care pot fi schimbate sau evitate.

Cu toate acestea, peste jumătate din cazurile de cancer nu sunt atribuite unui anumit factor de risc, ceea ce arată că prevenţia nu este suficientă.

Astfel, în opinia autorilor studiului, prevenţia trebuie însoţită de alţi doi piloni importanţi: un diagnostic suficient de precoce şi tratamente eficiente.

Într-un comentariu independent, publicat în aceeaşi ediţie a revistei „The Lancet”, doi epidemiologi, Diana Sarfati şi Jason Gurney, au susţinut aceste concluzii, estimând totodată că studiul subliniază importanţa prevenţiei. Ei au atras însă atenţia asupra preciziei estimărilor studiului, dat fiind faptul că strângerea datelor este supusă numeroaselor deficienţe în mai multe ţări.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol