28 aprilie 2024, 11:52

Care este vârsta la care iei cele mai bune decizii financiare?

Te pregătești, înveți, acumulezi experiență. Te “alfabetizezi”, financiar vorbind. Nu ești bancher, nu lucrezi la finanțe, ești un om obișnuit. Așadar o întrebare se pune. Care este vârsta la care un om obișnuit ia cele mai bune decizii financiare?

​Cifra apare într-un studiu făcut anul trecut, coordonat de Rafal Chomik , economist australian la Centrul de excelență în cercetarea îmbătrânirii populației.

Potrivit acestuia, riscurile luării unor decizii proaste cresc odată cu vârsta, mai ales atunci când combinăm complexitatea în creștere a opțiunilor financiare (produse tot mai sofisticate) cu gradul scăzut de alfabetizare financiară.

Conform acestui studiu, vârsta de maturitate financiară este cea de 54 de ani. Așadar, educația financiară atinge vârful la 54 de ani și apoi scade.

În plus, arată studiul citat, îmbătrânirea aduce cu sine o degradare cognitivă (diferită de la om la om) care își pune amprenta pe capacitatea de evaluare corectă a riscurilor.

Vârsta

Încredere în propriile judecăți legate de bani este cea mai mare la vârstele cele mai înaintate. Se estimează că peste 60 de ani mulți oameni suferă de o formă ușoră de deficiență cognitivă. Aceasta se manifestă prin probleme legate de memorie, limbaj sau gândire/ judecată.

Peste 80% din cei cu vârsta de peste 75 de ani sunt încrezători în capacitatea lor de a lua decizii financiare, de a înțelege contractele financiare, mai arată studiul.

Luarea deciziilor financiare necesită o combinație de abilități care diferă în funcție de vârstă. Când ai 20 de ani ești bun în a absorbi informații și a face calcule. Sau, ceea ce se ceamă „inteligență fluidă”, însă nu ai foarte multă experiență de viață( „inteligență cristalizată”). Pe măsură ce înaintezi în vârstă, inteligența fluidă tinde să scadă, iar cea cristalizată să crească.

Studiile

Cei cu alfabetizare financiară scăzută își asumă mai puține riscuri și nu gândesc viitorul pe termen lung, ci doar pe termen scurt. De exemplu, la vârsta de 45-54 de ani, doar 18% gândesc le ce i-ar putea aștepta peste 5 ani, comparativ cu 35% în rândul grupului cu alfabetizare financiară ridicată. Altfel spus, oamenii cu o alfabetizare financiară precară sunt mai impulsivi și mai concentrați pe prezent.

Puțini oameni ne-educați financiar economisesc. La vârsta de 25-34 de ani, aproximativ un sfert economisește în mod regulat, comparativ cu 42% pentru grupul cu alfabetizare financiară mai solidă.

Situația în România

În România, aproape o treime dintre cei chestionați în cadrul Eurobarometrului din iulie 2023 pe teme de bani, economii, investiții,au reușit să răspundă corect la o singură întrebare din cele 5 câte cuprindea chestionarul, scor mult inferior față de media Europeană.

Sursă HotNews / CEPAR


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol