20 aprilie 2024, 0:02

Care va fi lista subiectelor de discuție ale președintelui Klaus Iohannis la Casa Albă

Președintele României, Klaus Iohannis va discuta, pe 20 august, cu omologul american, Donald Trump, o serie de chestiuni importante pentru țară, printre care se numără și problema ridicării vizelor pentru români, dar și securitatea energetică şi programul Visa Waiver.

Vizita la Washington a preşedintelui Iohannis, va fi făcută la invitația lui Donald Trump și va avea loc în zilele de 19 şi 20 august.

Este o întâlnire pe care am dorit-o şi eu şi preşedintele Trump de ceva timp. Sunt chestiuni extrem de importante care trebuie discutate şi reiterate: Parteneriatul Strategic, aspecte de securitate, NATO şi alocarea a 2% din PIB, relaţia economică aflată în creştere, relaţia pe energie. Vor fi şi discuţii în legătură cu înzestrarea Armatei, faptul că suntem împreună în Afganistan şi chestiuni care trenează, precum Visa Waiver. Aici trebuie să se mişte un pic lucrurile„, a spus şeful statului, marţi, într-o întâlnire informală cu jurnaliştii, potrivit Agerpres.

„Energia este şi sensibilă, şi importantă. Securitatea energetică ţine de securitatea naţională”, subliniat şeful statului, potrivit Agerpres.

Acesta a mai afirmat și că există o „disponibilitate la nivelul Guvernului român de a repara anumite chestiuni care nu au fost bine gândite”, referindu-se la Ordonanţa de urgenţă 114 şi Legea offshore.

„Ar fi de dorit, pentru că mulţi investitori de bună credinţă sunt îngrijoraţi”, a mai spus Iohannis cu privire la cele două acte normative, potrivit Agerpres.

Șeful statului a mai menționat și că americanii sunt îngrijorați cu privire la faptul că Europa va ajunge prea dependentă de Rusia, atunci când vine vornba de independența energetică a continentului. Mai mult decât atât, Klaus Iohannis a mai amintit și că România își dorește ca Exxon să rămână în proiectul de la Marea Neagră.

Ceea ce ni s-a transmis este că vine dintr-o politică globală, nu din ceea ce se întâmplă aici„, a adăugat Iohannis cu privire la anunţul potrivit căruia compania americană Exxon Mobil ar dori să se retragă din proiectul românesc.

Preşedintele a precizat că va readuce în discuţia cu preşedintele Trump chestiunea vizelor pentru români.

„O să readuc în discuţie şi tehnicienii să caute soluţii. Ca preşedinte al României, doresc să pun problema pe masă”, a arătat Iohannis referitor la programul Visa Waiver.

Un alt subiect de discuție în cadrul întâlnirii oficiale ale celor doi președinți se va lega și de situația efectuvelor de militari americani de pe teritoriul României, iar Kalus Iohannis dorește să sublinieze faptul că România este pregătită să găzduiască mai mulți militari din SUA.

Preşedintele Iohannis a mai precizat și că la întâlnirea cu omologul american îi va repeta acestuia invitația de a vizita România.

Sursă Foto: oradesibiu.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol