Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” (SUUMC) a realizat prima prelevare de cord din istoria sa medicală, în Programul Naţional de Transplant, procedură care s-a derulat în cadrul protocolului de prelevare multi-organ şi multi-ţesut.
Donatoarea a fost o pacientă internată în stare critică în secţia ATI, în vârstă de 20 de ani, declarată în moarte cerebrală, pe baza diagnosticelor formulate de o echipă medicală multidisciplinară. Echipa ATI care a asigurat sprijinul necesar întregii proceduri a fost condusă de col. med. conf. univ. dr. Dan Corneci, medic primar la ATI.
După prelevare, cordul a ajuns să fie transplantat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, aceasta reprezentând o realizare a echipei medicale – reluarea activităţii de transplant cardiac după o perioadă de 20 de ani de întrerupere.
Rinichii şi ficatul au ajuns la Institutul Clinic Fundeni, iar ţesuturile osteo-tendinoase recoltate au fost predate către banca de os a Spitalului Clinic Colentina, unde acestea sunt carantinate, validate, stocate şi apoi distribuite (conform cererilor de solicitare), către clinicile de ortopedie şi traumatologie a spitalelor cu care banca are încheiate protocoale de colaborare.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol