29 noiembrie 2021, 10:47

”Casa banilor” noștri, Banca Națională, împlinește 140 de ani de la înființare

La 17/29 aprilie 1880 a fost publicată, în „Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune. Trecuse o jumătate de secol de la apariţia primului proiect de înfiinţare a unei bănci naţionale.

Lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor, se arată pe site-ul BNR.

A 15-a bancă centrală din lume

În ordinea cronologică a înfiinţării, Banca Naţională a României a fost cea de-a cinsprezecea bancă centrală a lumii, fiind fondată în anul 1880, înaintea Banca d’Italia (1893) sau Schweizerische Nationalbank (1907), se arată pe site-ul bcr.ro.

Însă discuţii despre crearea unei bănci naționale s-au purtat şi înainte de aceasta dată, fiind, de exemplu, o preocupare constantă a intelectualilor paşoptişti. După 1859, odată cu Unirea Principatelor şi cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor ţări româneşti, demersurile politice în acest sens se înmulţesc.

Banca Națională este o instituţie esenţială a economiei româneşti, care asigură şi menţine stabilitatea preţurilor şi sprijină politica economică generală a statului.

Noțiunea de sistem bancar

Noţiunea de sistem bancar nu este un concept al vremurilor moderne ci este de o vârstă cu apriţia primelor idei despre economie în istorie, scrie RADOR.

Astfel, primele atestări documentare ale unor activităţi bancare datează încă de acum circa 8000 de ani, din vremea civilizaţiei sumeriene situate în regiunea asiatică a Mesopotamiei care, pe lângă faptul că a introdus în calcul sistemul ternar de conturi, a promovat scrierea cuneiformă, avea cunoştinţă de numerele Fibonacci, a construit primele oraşe civilizate – Babilon, Assur sau Ur şi au facut descoperiri remarcabile în astronomie şi astrologie.

Primele instituții de depozitar și credit

Primele instituţii de depozitare şi credit au fost templele, prima bancă din lume fiind considrată templul babilonian al zeului-soare Samas din Sippar, creat cu aproximativ 20 de secole înainte de Hristos. Spre deosebire de bănci în accepţiunea modernă, acestea erau considerate spaţii sacre care beneficiau protecţie divină.

Apoi, în secolul 18 înainte de Hristos, în Egiptul Antic, aurul şi grânele aveau valoare monetară, fiind utilizate ca instrument de schimb în tranzacţiile comerciale.

Cu 300 de ani înainte de Hristos, odată cu începutul dinastiei Ptolemeilor, depozitele de grâne ale diferitelor comunităţi din Egipt au fost unificate de către stat într-o reţea centralizată cu sediul la Alexandria, administrată de regimul faraonic.

Dezvoltare financiară

La sfârşitul secolului al XI-lea şi începutul secolului al XII-lea are loc un avânt al afacerilor mai ales între oraşele italiene Veneţia, Pisa şi, mai apoi, Florenţa, dar şi între acestea şi Constantinopol. Dezvoltarea financiară semnificativă din aceste oraşe a avut ca rezultat relansarea activităţii bancare.

Cea mai veche bancă centrală a lumii este banca centrală a Suediei, Sveriges Riksbank, înfiinţată în anul 1668, urmată de Bank of England, fondată în 1694.

”Banca Centrală”

În anul 1716 scoţianul John Law înfiinţează Banca centrală a Franţei – „Banca Generală”, care avea să dea faliment la numai doi ani de la înfiinţare. Totuşi, având în vedere că Law este creatorul principiului „creditului creator de capital”, prin care se substituia moneda metalică cu cea de hârtie, lui i se atribuie titulatura de iniţiator al epocii moderne a istoriei băncilor.

A urmat apariţia altor bănci centrale în Europa, Banco de España – în 1782, Suomen Pankki – în Finlanda în 1812, De Nederlandsche Bank – în Olanda, în 1814, iar în anul 1879 este înfiinţată Banca Centrală a Bulgariei.

Primele atestări ale activității bancare în România

În România, primele atestări ale activităţii bancare pe acest teritoriu au fost descoperite între anii 1786-1855, fiind identificate, într-o zonă de mine aurifere, 55 de plăci de piatră datând din perioada Daciei Traiane.

Primul pas spre înfiinţarea BNR a fost făcut la sfârşitul lunii martie 1880, când, după îndelungate dezbateri, a fost votată în Parlament legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, înregistrându-se numai trei voturi contra în Senat, două voturi contra şi 14 abţineri în Camera Deputaţilor. Rezultatul votului a exprimat cvasiunanimitatea împărtăşită de elita politică şi economică românească privind necesitatea înfiinţării Băncii Naţionale a României. Legea a fost promulgată de principele Carol I, la 11 aprilie 1880.

Originea Băncii Naționale – mișcarea pașoptistă

Originea Băncii Naţionale trebuie căutată în mişcarea revoluţionară de la 1848 din Principatele Române, când tinerii revoluţionari au cerut „înfiinţarea unei Bănci Naţionale pe cel mai sigur temei”. În anul 1856, sub domnia lui Grigore Alexandru Ghica, la 7/19 mai, s-a acordat lui Frideric Nuland, preşedintele Băncii din Dessau, directorul Creditului Mobiliar din Dessau şi preşedinte al Companiei de Drum de Fier Leipzig, dreptul de a face o bancă particulară în oraşul Iaşi sub numele „Banca Moldovei”, notează www.cdep.ro.

Această bancă nu a dat rezultatele dorite şi a fost lichidată în anul 1860, iar în locul ei s-a înfiinţat „Banca Ţării Moldoveneşti”, dar nici aceasta nu a avut viaţă lungă.

După alte încercări neizbutite şi îndelungate cercetări şi studii, făcute în special după modelul de organizare al Băncii Belgiei, în 1880 s-a întocmit proiectul de lege prin care a luat fiinţă Banca Naţională a României, sub formă de Societate anonimă cu participarea statului. Capitalul Băncii a fost, la început, 30 milioane lei, din care statul participa cu 1/3 din capital, iar particularii cu 2/3.

Din acest capital, 12 milioane s-au depus la înfiinţarea băncii, iar restul treptat în timp. Prima bancnotă emisă de BNR a fost cea de 1.000 lei, care a circulat până în anul 1933.

Ridicarea palatului Băncii Naționale

În anul 1881, pentru ridicarea palatului Băncii Naţionale s-a cumpărat de la stat locul numit Hanul Şerban-Vodă. În 1884, s-a pus fundamentul clădirii, construcţia fiind pusă sub supravegherea şi conducerea lui Eugeniu Carada, primul director al băncii, ales de adunarea generală a acţionarilor la 21 februarie 1883. Banca Naţională a României nu a avut capital integral de stat, până în 1947, când a fost etatizată.

Potrivit primului Regulament de ordine interioară, intrat în vigoare în luna decembrie 1880, conservarea „Archivelor generale” ale Băncii Naţionale a României a fost încredinţată Secretariatului general, unul din cele şapte servicii ale băncii, scrie agerpres.ro.

Arhivar general, Napoleon Carabulea

În anul 1885, documentele menţionează existenţa funcţiei de arhivar general, deţinută de Napoleon Carabulea. Acesta era retribuit cu 450 lei lunar, unul dintre cele mai mari salarii din institutul de emisiune, într-o epocă în care salariul secretarului general se ridica la 850 lei, iar un kg de carne costa 0,80 lei şi un kg de peşte 0,90 lei.

Instrucţiunile pentru sucursalele şi „agenţele Băncei”, întocmite în 1911 sub semnătura guvernatorului Anton Carp şi a secretarului-general I.G. Bibicescu, conţineau îndrumări cu privire la organizarea corespondenţei şi a actelor create în bancă.

Astfel, documentele erau grupate în dosare, după următoarele categorii: corespondenţa confidenţială, specială, rapoarte etc.; „notele de informaţiuni” despre prezentatorii la scont; circularele Administraţiei centrale privitoare la personal; corespondenţa între Administraţia centrală şi sedii, precum şi între sedii; actele justificative de casă şi borderourile cupoanelor scontate etc.; borderourile fiecărui prezentator la scont; toate celelalte acte.

Pe lângă îndrumările privind ordonarea documentelor în dosare, sunt consemnate şi indicaţii referitoare la numerotarea filelor, certificarea şi inscripţionarea dosarelor, ordonarea acestora în arhivă pe ani şi trecerea lor într-un registru repertoriu. Cele mai vechi registre de evidenţă a arhivei Băncii Naţionale a României cuprind informaţii despre documente din perioada 1891-1893.

Implicată în susținerea dezvoltării economiei naționale

Până la declanşarea Primului Război Mondial, Banca Naţională a României s-a implicat în susţinerea dezvoltării economiei naţionale, prin volumul creditelor acordate şi nivelul redus al taxei scontului. De asemenea, alături de guvernul român, a contribuit în anii 1890-1892 la elaborarea legilor care au consacrat schimbarea etalonului monetar, prin renunţarea la bimetalism în favoarea monometalismului aur. Între 1900 şi 1925, statul s-a retras dintre acţionarii băncii, fapt pentru care BNR a devenit o instituţie particulară privilegiată, dar care avea aceleaşi responsabilităţi naţionale.

În timpul Războiului de Reîntregire, BNR a susţinut financiar efortul de război al guvernului român. Evoluţia evenimentelor militare a obligat Administraţia centrală a BNR să plece în refugiu la Iaşi şi să accepte transferul tezaurului său la Moscova, fără ca acesta să mai poată fi recuperat.

După 1918

Imediat după 1918, BNR a trebuit să răspundă altor provocări, printre care: criza economică postbelică, restabilirea convertibilităţii leului, unificarea monetară şi extinderea reţelei sale de sucursale şi agenţii la nivelul întregii ţări.

După revenirea statului între acţionarii săi (1925), BNR a fost implicată în proiectul stabilizării monetare din 1929, în controlul comerţului cu aur şi devize, precum şi în acţiunile de conversiune a datoriilor agricole şi în organizarea şi reglementarea comerţului de bancă începând din 1934.

Govora

Experienţa Primului Război Mondial a determinat conducerea Băncii Naţionale să adopte în anii celei de-a doua conflagraţii mondiale un ansamblu de măsuri în vederea asigurării protecţiei valorilor, inclusiv a documentelor din arhiva instituţiei. În luna februarie 1943, documentele care prezentau importanţă deosebită, dar nu erau necesare activităţilor curente, au fost evacuate la Govora.

Restul documentelor, pentru a fi ferite de bombardamentele aeriene, au fost depozitate în Bucureşti, în locaţii diferite. Arhiva folosită mai rar a fost depozitată în subsolul Palatului nou al băncii, iar arhiva necesară lucrărilor curente în subsolul imobilului Marmorosch Blank.

Revenirea la normalitate după încheierea războiului a însemnat şi readucerea arhivei Băncii Naţionale la Bucureşti, acţiune finalizată până la sfârşitul anului 1945.

Documentele au fost depozitate în subsolul Palatului nou al băncii, unde se păstrează până astăzi. Concomitent au fost iniţiate demersuri, finalizate în 1956, pentru reorganizarea arhivei ca structură în cadrul Secretariatului general al Băncii Naţionale a României.

Al Doilea Război Mondial

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, BNR a susţinut guvernul în cheltuielile provocate de acţiunile militare, luând, în acelaşi timp, măsuri pentru a stăvili inflaţia şi a-şi salva tezaurul propriu.

Regimul comunist a impus etatizarea BNR (1946) şi apoi reorganizarea sa, potrivit noilor imperative politice. În 1948, BNR devenea Banca RPR – Bancă de Stat, subordonată iniţial Ministerului de Finanţe, iar din 1957, Consiliului de Miniştri. În 1965, titulatura băncii de emisiune s-a transformat în Banca Naţională a Republicii Socialiste România.

În toţi aceşti ani, Banca Naţională a îndeplinit un rol important în evoluţia sistemului monetar şi de credit prin implicarea în realizarea reformelor monetare din 1947 şi 1952, în planificarea circulaţiei monetare, în controlul asupra utilizării creditelor acordate etc.

Din 1990

Din 1990, BNR şi-a reluat titulatura iniţială, implicându-se în tranziţia de la economia centralizată la economia de piaţă şi asumându-şi funcţiile normale ale unei bănci centrale, similare celor ale unor bănci centrale din Europa şi din lume, obiectivul său fundamental fiind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Astăzi, BNR este principala unitate bancară a ţării. Este condusă de un guvernator şi are filiale în toate judeţele ţării. Principalele atribuţii ale BNR sunt: elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb; autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare; emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României; stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia; administrarea rezervelor internaţionale ale României.

Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. În îndeplinirea atribuţiilor, BNR şi membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă instituţie sau autoritate.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.