25 aprilie 2024, 18:31

„Casa în echilibru”, proiect eco creat de doi elevi români

Doi elevi au realizat un proiect impresionant, dar care ar putea avea un mare succes.

Alexandra Clara Mureşan şi Eugen Ionuţ Brebeanu au realizat o casă de vacanță prietenoasă cu mediul și care pare să contrazică legile fizicii.

Pornind de la o temă de făcut în clasă, proiectul a câştigat premiul al III-lea la un concurs naţional de fizică.

Casa în echilibru” are un singur punct de contact cu pământul şi, în rest, se află în aer, într-o poziţie în care te aştepţi în orice moment să cadă. Casa este la înălţime, susţinută de piloni ce se unesc într-un punct. Accesul se face pe o scară exterioară, care urcă la o pasarelă.

La început, nici măcar nu ştiam că o să ne înscriem la concurs. Tot ce ne-am dorit a fost să proiectăm o casă cât mai prietenoasă cu mediul, cât mai economică, dar care să reflecte tema proiectului, adică să pună echilibrul la încercare. A fost o adevărată provocare şi ne-a pus în dificultate la început, deoarece era ceva nou, adică niciodată nu făcuserăm un lucru atât de sofisticat şi în care să luăm în calcul toate aspectele, de la arhitectura casei, până la lucrurile care ţin de fizică şi la calculele concrete”, a dezvăluit Eugen Brebeanu, conform adevarul.ro.

A fost un proiect plin de provocări, dar cred că cea mai dificilă încercare a fost atunci când a trebuit să unim schela şi pilonii pe care a trebuit să-i sudăm şi pe care noi îi făcuserăm din fier. În rest, casa e bine. Fereastra este dintr-un plexiglas şi a fost mai greu să dăm găurile în acoperiş pentru panourile fotovoltaice. Casa este eco şi este prietenoasă cu natura pentru că nu dăunează prea mult solului, pentru că e mai mult în aer, există doar un punct de contact cu solul şi energia şi electricitatea vin de la panourile fotovoltaice”, a precizat Alexandra Mureşan.

sursa foto:adevarul.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol