29 martie 2024, 16:01

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani.

Sursă imagine: Facebook.com

Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat.

Casa Share a pornit dintr-un instinct al meu și o dorință de a face bine.

De unde a pornit ideea pentru Casa Share? Cum a decurs primul proiect?

Casa Share a pornit dintr-un instinct al meu și o dorință de a face bine. Am văzut un caz – într-un ziar local – cu niște copii săraci și am vrut să-i ajut. Am găsit adresa, m-am dus la fața locului și am văzut care sunt problemele. Inițial am vrut să le construiesc o sobă și să renovez casa, însă nu am avut ce să renovez, așa că am început să construiesc o casă de la zero. Am scris pe Facebook, atunci când m-am apucat, până la urmă de aici vine și numele, de la ideea de a distribui. Am filmat ce era pe acolo și am postat pe pagina personală. Prietenii și cunoscuții au share-uit și fiecare a contribuit cu ce a putut. Ulterior am văzut că tot mai multă lume se implică și am creat o pagină dedicată.

Sursă imagine: Facebook.com

Ceea ce fac eu nu pot cumpăra cu bani.

Este greu să găsiți persoane care să se implice?

Voluntari nu avem pentru că ceea ce facem noi necesită persoane experimentate – constructori. Muncitorii de la firmele de construcții sunt deja plătiți destul de prost încât să facă și muncă pe gratis. Voluntarii – ca să le zicem așa – vin la curățenie, cărat roaba etc. Ideea este că ceea ce facem noi nu se pretează pentru voluntariat, per se. Majoritatea persoanelor care se implică, ajută prin donații. În cea mai mare parte sunt făcute din partea prietenilor mei apropiați. Există un schelet al Casei Share, fiecare donează ceva, fie geamuri, acoperiș sau mobilier. O parte rămân anonimi, alții fac public pe rețelele de socializare, drept un exemplu bun pentru toți ceilalți care pot să facă același lucru. De asemenea, sunt oamenii de pe Facebook din diaspora care se implică. Chiar și o sumă mică pe care o primim contează: mic cu mic se face mare! Nu este ușor să ajuți, este greu, dar nu vreau să pară că mă plâng. Am ales să-mi canalizez toată energia și toate resursele financiare pentru proiectul acesta pentru că ceea ce fac eu nu pot cumpăra cu bani. Poți merge oriunde în lumea asta, dar 100 grame de omenie și compasiune nu le găsești cu bani, chiar dacă ai vrea să le cumperi cu milioane de euro.

Care este costul unei case construite prin acest proiect, de ce sume aveți nevoie?

În general undeva în jurul sumei de 20-21 mii de euro, plus-minus. Unele au fost 30 de mii de euro, în funcție și de necesitățile fiecăruia.

Sursă imagine: Facebook.com

Sursă imagine: Facebook.com

Cum alegeți persoanele pe care le ajutați?

Acum primesc în fiecare zi cam 5-6 cazuri. Lume din toată țara le trimit la mine. Am familia, afacerea aici în zonă și trebuie ținut cont că proiectul Casa Share nu este un job – unii oameni cred că asta lucrez eu. Nu, am afacerea mea, pentru care îmi donez și timp și bani – chiar și angajați de-ai mei vin să se implice.

Alegem doar cazurile care merită. Sunt oameni care nu vor să ajute, așteptând ca totul să fie de-a gata. Copiii pe care i-am ajutat încă de acum patru ani (când am început proiectul) au crescut și acum vin să ne ajute cum pot.

Până acum sunt 20 de case, deci 20 de familii, 11o copii și câțiva bătrâni.

Câte familii ați făcut fericite?

Până acum sunt 20 de case – 15 de care știe toată lumea, pe ultima am dat-o chiar săptămâna trecută. Deci 20 de familii, 110 copii în total și câțiva bătrâni. Aceste case pentru bătrâni nu le-am mai trecut cu număr Casa Share. Le numerotez pentru că sunt mai ușor de monitorizat și de ținut evidența celor care locuiesc acolo. Casa cu numărul 15 am dat-o duminica trecută, în ea locuiesc nouă copii, mama lor a murit acum 50 de zile, tatăl este la închisoare. Noi am reușit să-i ajutăm să nu fie luați de stat, fratele cel mai mare are 20 ani și l-am făcut tutore. Vine o doamnă în fiecare zi să aibă grijă de ei – pe care o plătim. Pot spune că li s-a schimbat viața total.

La noi în țară, mai ales în Moldova, sunt copii foarte săraci, așa cum sunt în multe părți ale lumii. Încerc pe cât posibil să le dau lumină, să le dau un birou, un acoperiș deasupra capului și le cer un singur lucru: seriozitate la școală. Pe cei mai buni și cei mai responsabili îi duc la munte, la mare, de două ori pe ani. Funcționează foarte bine stimularea și din ce în ce mai muți depun efort.

Sursă imagine: Facebook.com

Sursă imagine: Facebook.com

Simt mulțumire și mândrie și asta mă face să merg mai departe.

Ce vă motivează să continuați?

Faptul că văd cum copiii aceia, pe care i-am ajutat, au o altă viață, pot ajunge cineva. Sentimentul acesta nu-l poți avea din nimic material – nici dacă ai Ferrari, nici dacă ai cinci vile. Simt mulțumire și mândrie și asta mă face să merg mai departe.

Ați devenit un model și pentru alții?

Da, m-au sunat din Târgoviște, din Galați, Cluj oameni care fac și ei pentru comunitatea lor același lucru, inspirându-se din ideea Casa Share. Puterea exemplului contează,  pentru că dacă văd că eu la Iași am făcut 20 de case, se gândesc că și ei ar putea să facă în comuna, localitatea sau orașul în care locuiesc.

Se spune că atunci când faci un bine nu trebuie să te aștepți la răsplată pentru că binele ți se va întoarce – acesta este principiul după care se ghidează Bogdan Tănasa și toți cei implicați în proiectul Casa Share. Mai multe poze, clipuri și povești ale familiilor ajutate găsiți pe pagina de Facebook a proiectului.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE