Astăzi se împlinesc mai bine de 120 de ani de când Regele Ferdinand şi Maria s-au cunoscut la castelul Wilhemshohe, unde fusese în prizonierat împăratul Napoleon al III-lea după capitularea de la Sedan. Ferdinand, ca ofiţer prusac, participă aici la un banchetul dat de Kaiser la încheierea manevrelor militare. Adolescenta Maria, invitată din Anglia, stă alături de prinţul Ferdinand, dar idila lor nu se înfiripă. Ferdinand este prea trimid, iar Maria nu pare interesată. Persoanele din anturajul celor doi îi vor împreună, fie din raţiuni sentimentale, de rudenie sau politice. În perioada următoare cei doi vor fi plasaţi alături la banchete, recepţii, ceremonii. La Munchen, în martie 1892, după ce Ferdinand află chiar de la Kaiser ce se punea la cale, o cere în căsătorie pe Maria care acceptă.
Logodna celor doi are loc la Postdam, Kaiserul Wilhem, interesat de bunul sfârşit al poveştii, organizează totul cu fast. Conform uzanţelor, regele Carol trebuie să se ducă în Anglia pentru a perfecta căsătoria. Aici va discuta cu tatăl Mariei, ducele de Edinburgh, care nu prea agrea ideea, dar în final şi-a dat acordul. Locul nunții e ales cu grijă. Regina Victoria a Angliei ar fi dorit la Windsor, conform cutumei britanice, însă ar fi fost oficiată doar o ceremonie protestantă, nu și una catolică. Cele două biserici nu s-au înțeles. Nu s-a ales nici castelul de la Coburg din cauza proastei faime de gazdă a ducelui Ernst. S-a optat pentru Sigmaringen. Terasa castelului de aici era cât un teren unde se putea organiza un turnir. A fost transformată în sală de festivități.
Invitații la această nuntă regală vin din toată lumea aristocrată a Europei: împăraratul Wilhelm al II-lea al Germaniei și marele duce de Connaught care o reprezenta pe regina Victoria. Vine marele duce de Alexis, trimis al țarului, un pașă din partea sultanului. Din rândul marilor familii domnitoare doar cea italiană lipsește. Regina Victoria îl invită pe Plagino, ministrul român în Anglia, la Osborne, la bordul yachtului regal Alberta. Au o discuție lungă, regina “ridică un pahar în sănătatea și fericirea Auguștilor însurăței” și declară lui Plagino “mulțumirea și mai cu osebire credința ce are în fericirea prea iubitei sale nepoate, punând-o sub scutul înaltelor virtuți ale Suveranilor noștri și a nobilelor simțăminte ale românilor”.
Citiți mai multe aici.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol