19 ianuarie 2021, 20:58

Cascada Niagara va fi iluminată în culorile drapelului românesc

Cascada Niagara va fi iluminată în culorile drapelului românesc pe 1 Decembrie, în onoarea Zilei Naţionale a României, în urma demersurilor făcute pe lângă Niagara Parks Commission de Ambasada României la Ottawa şi emisiunea TV Noi Românii difuzată în Canada, informează AccentMontreal, preluat de Agerpres.

Tricolorul va fi proiectat pe apele cascadei marţi între orele locale 21:45 şi 22:00 şi momentul poate fi urmărit online, aici.

Emisiunea TV Noi Românii este realizată de Raul Dudnic şi difuzată în toată Canada pe canalul OMNI.

Cascada Niagara este un ansamblu format din trei căderi de apă situate la graniţa dintre Canada şi SUA. Pe teritoriul american, în statul New York, se află American Falls şi Bridal Veil Falls, iar în Canada, în Ontario, se află Horseshoe Falls, cea mai mare şi mai spectaculoasă dintre cele trei.

Anul trecut, o româncă stabilită în Marea Britanie şi aflată în vacanţă în Canada, a primit acordul ca de Ziua României faimoasa cascadă să arboreze culorile tricolorului. În februarie 2017, în timpul masivelor proteste din România împotriva OUG 13, Niagara canadiană a fost iluminată în roşu galben şi albastru în semn de solidaritate cu sutele de mii de români ieşiţi în stradă, aminteşte sursa citată.

Surs foto: LittleBoulder de la Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.