14 aprilie 2024, 21:24

CASTELUL CRĂIȚEI intră în cinema. Proiecții speciale în prezența echipei

„Un film de familie, despre pierdere și regăsire a celor dragi, totul în cadrul auster, exigent, dar într-un final dătător de viață, al muntelui. Priveliștile montane însoțesc și potențează călătoria fizică, psihologică și relațională, a protagoniștilor, dar nu o înlocuiesc niciodată.” (LiterNet) sau „Dincolo de imaginile spectaculoase și distribuția extrem de potrivită, un mare atu al filmului este muzica originală care te urmărește de la start și până la final, completând subtil și puternic în același timp atmosfera.” (Metropotam) sunt o parte din cuvintele cu care critica autohtonă descrie cel de-al treilea lungmetraj al lui Liviu Mărghidan, care se lansează în cinema din 24 noiembrie, distribuit de August Film.

 

Proiecții speciale

După o Avanpremieră de Gală la Cinema City AFI Cotroceni, pe 20 noiembrie, în prezența a aproximativ 200 de invitați, echipa filmului s-a întâlnit săptămâna aceasta și cu cinefilii din Cluj și se pregătește de încă trei proiecții speciale.

Vineri, 24 noiembrie, regizorul Liviu Mărghidan, producătoarea Ruxandra Flonta, actorii Judith State, Radu și Adela Mărghidan, alpinistul și exploratorul David Neacșu și editorul Tudor D. Popescu vor fi prezenți la Cinema Muzeul Țăranului, pentru premiera oficială de la ora 21:00. La final vor discuta cu cei prezenți și vor povesti din culisele interesante ale filmărilor. 

În primul weekend în cinema mai sunt planificate două proiecții speciale, una în București, la Cinema Union, sâmbătă 25 noiembrie, de la 11:30, dedicată celor mai tineri dintre cinefili, la finalul căruia exploratorul David Neacșu îi va încânta pe cei prezenți cu povești inedite din expedițiile sale.

David Neacșu a lansat recent „Cartea înălțimilor: Povestea unei vieți de explorator” (Editura Humanitas), descrisă ca fiind „o declarație de dragoste pentru lume și natură”, carte pe care 15 pasionați de munte și lectură au șansa de a o câștiga, semnată de David, în cadrul unui concurs care se desfășoară pe pagina distribuitorului.

Weekend-ul se încheie în Brașov, duminică, 26 noiembrie, unde de la ora 19:30, la Cinema City AFI, va avea loc o proiecție a filmului în prezența actorilor Dragoș Olaru, Mihaela Alexandru, Luca Cordoș care vor rămâne și la final pentru o sesiune de Q&A.

 

Ultima lansare din acest an

Castelul Crăiței este ultima lansare August Film de anul asta. Și cum mi se întâmplă să fiu mai reflexiv pe final de an, nu pot să nu concluzionez că magia unui film se împlinește abia atunci când se produce întâlnirea dintre el și public. Vei avea idei despre ce înseamnă pentru tine un film, despre ceea ce ți-ar plăcea să însemne pentru alții, dar cred că întâlnirea cu publicul găsește mereu o cale de a te surprinde și de a aduce un sens nou. Reacțiile de la proiecțiile speciale m-au făcut să admir din nou tăria oamenilor care iubesc muntele. Această dragoste aduce cu ea o atitudine stoică și senină în fața vieții. Anume înțelegerea faptului că în ciuda greutăților și, inevitabil, riscurilor cu care vom confrunta, viața rămâne frumoasă și merită întotdeauna trăită până la capăt. De mâine porțile castelului sunt larg deschise în cinematografe și ne-am bucura să le calce pragul cât mai multă lume!”, a spus Matei Truța, co-fondator August Film.

 

Subiect

Castelul Crăiței urmărește relația dintre doi fraţi (Radu și Adela Mărghidan) care locuiesc în ţări diferite după divorţul părinţilor (Judith State, Dragoș Olaru) și se reunesc cu ocazia excursiei anuale la munte. Vacanța şi planurile tuturor se modifică radical în momentul în care copiii dispar într-o expediţie clandestină către un refugiu montan.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol