25 aprilie 2024, 6:34

Cât costă renunțarea la cetățenia română? Peste 600 de euro în Spania

Renunțarea la cetățenia română este un subiect în jurul căruia există o mare confuzie. Ce înseamnă să renunți la cetățenia română dacă ești român în Spania? Când renunți mai exact? Când nu mai ești român? Când juri fidelitate și cinste Regelui Spaniei și promiți să nu mai folosești documentele de identitate românești?

Mii de români, în fiecare an, cer să devină spanioli. Și mai mulți români ar vrea să poată cere, dar fără a fi obligați să renunțe la cetățenia română.

Pentru a obține cetățenia spaniolă e nevoie să îndeplinești mai multe condiții. Esențială este aceea de a avea rezidența legală 10 ani pe teritoriul Spaniei. Odată devenit spaniol, ai putea crede că ai dublă cetățenie. Dar obținerea cetățeniei spaniole nu implică automat renunțarea la cetățenia română în mod oficial, scrie Ziarul Românesc.

Există un întreg parcurs birocratic pe care trebuie să îl începi tu și pentru care să plătești, pentru că are un cost. Prețul în euro este mai mare decât cel plătit pentru demersurile pentru obținerea noii cetățenii spaniole. Renunțarea la cetățenia română este un parcurs care se face prin Ministerul Justiției din România. Începe cu o cerere oficială de renunțare.

Cine se ocupă de practicile pentru obținerea cetățeniei în Spania povestește că, după ce ai solicitat cetățenia spaniolă, primul document care se depune la Registrul Civil este renunțarea la cetățenia română. Apoi se transcrie certificatul spaniol, se depune jurământul. Obții documentele de identitate din Spania: DNI, și pașaportul spaniol. Din acel moment, în teorie nu ar mai trebui să ai documente românești în Spania sau să le folosești. Dar pentru România nu ai semnat niciun document de renunțarea la cetățenia română.

Această declarație în Spania nu are nicio legătură cu relațiile pe care continui să le ai cu România. Între Spania și România nu există un tratat de dublă cetățenie. Nimeni nu te obligă să renunți la cetățenia română oficial, adică să parcurgi tot acest proces administrativ.

Potrivit legii române, pentru motive temeinice, se poate aprobă renunţarea la cetăţenia românăpersoanei care a împlinit vârsta de 18 ani.

Condițiile sunt să nu fii învinuit sau inculpat într-o cauză penală ori să ai de executat o pedeapsă penală, să nu fii urmărit pentru datorii către stat, persoane fizice sau juridice din ţară, iar dacă există astfel de debite, să le achiți sau să prezinți garanţii corespunzătoare că poți să le achiți.

De asemenea, solicitantul trebuie să fi dobândit sau să fi solicitat şi să aibă asigurarea că va dobândi o altă cetăţenie (art.27 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991).

Puțini români din Spania renunță cetățenie

Conform Autorității Naționale pentru Cetățenie, din 2020 până în 2022, instituția a primit 112 cereri de renunțare la cetățenia românăde la români din Spania. Numărul românilor din Spania care renunță oficial este mult mai mic decât al celor care au obținut cetățenia spaniolă. Spre exemplu, numai în anul 2020, potrivit Ministerului Migrației din Spania, au obținut cetățenie spaniolă 1.795 români.

Cererea de renunţare la cetăţenia românăși documentele se depun la secretariatul tehnic al Comisiei pentru Cetăţenie la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din Bucureşti. Mai poate fi depusă la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din Spania.

Actele necesare pentru renunțare

  1. Paşaport/carte de identitate;
  2. Procură specială pentru depunerea cererii de renunţare (autentificată la notar sau la misiunea diplomatică/oficiul consular).
  3. Adeverinţă privind debitele către stat eliberată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) de la ultimul domiciliu din România (original);
  4. Adeverinţă privind debitele către stat eliberată de direcţia de impozite şi taxe locale a primăriei de la ultimul domiciliu din România (original);
  5. Declaraţie  pe propria răspundereprivind debitele faţă de persoane fizice sau juridice din România (autentificată la notar sau la misiunea diplomatică/oficiul consular);
  6. Acte de stare civilă (certificate de naştere, de căsătorie, divorţ)
  7. Promisiunea acordării cetăţeniei statului de domiciliu (apostilată/supralegalizată, original şi copie legalizată, cu traducerea legalizată în limba română) sau
  8. Dovada obţinerii cetăţeniei statului de domiciliu (apostilată/supralegalizată, original şi copie legalizată, cu traducerea legalizată în limba română) sau paşaportul străin (original şi copie legalizată).
  9. Două fotografii color, de dată recentă, 3,5 cm x 4,5 cm;

Taxa consulară este de 605  euro. Pierderea cetăţeniei române prinrenunţare are loc la data eliberării adeverinţei de renunţare la cetăţenia română.

Sursa foto: unsplash.com

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol