19 mai 2024, 2:52

Cătălina Ponor va fi inclusă în galeria mondială a legendelor gimnasticii

Cu ocazia a celei de-a 25-a ceremonii anuale a International Gymnastics Hall of Fame (IGHOF), organiazată pe 4 iunie, la Petroleum Club din Oklahoma City, șase sportivi vor fi premiați, printre care și o româncă.

Fosta mare sportivă română Cătălina Ponor va fi inclusă în promoţia 2022 a galeriei mondiale a legendelor gimnasticii. Ponor a obţinut cinci medalii la Jocurile Olimpice, dintre care trei de aur în 2004, la Atena, la bârnă, sol şi cu echipa, palmaresul său cuprinzând şi cinci medalii la Mondiale, precum şi opt la Europene.

Ponor nu este primul sportiv român inclus în International Gymnastics Hall of Fame, înaintea sa fiind primiţi în galeria legendelor gimnasticii Nadia Comăneci (1993), Bela Karolyi (1997), Ecaterina Szabo (2000), Teodora Ungureanu (2001), Daniela Silivaş (2002), Simona Amânar (2007), Octavian Bellu (2009), Lavinia Miloşovici (2011), Gina Gogean (2013), Aurelia Dobre (2016) şi Andreea Răducan (2018).

sursa foto:007sport.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol