27 aprilie 2024, 5:56

Câți ruși vor oprirea războiului din Ucraina (SONDAJ secret)

Un număr neașteptat de mare de ruși vor oprirea războiului din Ucraina, și asta în contextul unei dezinformări continue la nivel oficial, spun jurnaliștii investigație de la site-ul Meduza, care citează un sondaj de opinie închis (secret) comandat de Kremlin.

Sondajul ar fi fost efectuat la sfârșitul lunii iunie printr-un ordin al Administrației Prezidențiale de la Moscova, respondenților punându-li-se întrebarea:

„Unii spun că luptele din Ucraina ar trebui oprite cât mai curând posibil. Alții cred că luptele nu trebuie oprite acum. Ce punct de vedere este cel mai aproape de tine – primul sau al doilea?”

Rezultatul sondajului arată că 30% au răspuns că ostilitățile din Ucraina ar trebui „oprite cât mai curând posibil”.

Alți 13% au precizat că le este greu să răspundă în timp ce 57% dintre respondenți consideră că războiul din Ucraina ar trebui continuat.

Conform Meduza, în general tinerii sunt cei care resping războiul.

Cu cât respondenții sunt mai în vârstă, cu atât susțin mai mult „operațiunea militară specială”.

O altă tendință logică a sondajului este aceasta: cei care trăiesc în orașele mari (și se presupune că sunt mai bine informați) se opun războiului într-o măsură mai mică decât cei care stau în orașe mai mici sau locuiesc la țară, scriu cei de la Pravda Ucraina.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol