17 iunie 2021, 11:34

Ce a pățit americanul care şi-a cumpărat un Lamborghini din ajutoarele pentru COVID-19

Stați liniștiți, nu doar în România se deturnează “ajutoarele”. Se întâmplă și în Statele Unite.

David Hines, un antreprenor de 29 de ani, a fost condamnat la închisoare, după ce a fost acuzat că a obţinut fraudulos 3,9 milioane de dolari din ajutoarele federale acordate companiilor afectate de COVID-19 şi…i-a folosit pentru cumpărarea unui Lamborghini.

El a primit o sentință de peste şase ani de închisoare, potrivit unui judecător din Miami.

Antreprenorul a fost arestat în iulie 2020 şi s-a declarat vinovat în februarie anul acesta la acuzaţiile de fraudă bancară, fals în declaraţie către o instituţie fianciară şi tranzacţie cu câştiguri ilegale, scrie Miami Herald.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Justiţie, pe lângă beneficiile personale, Hines a ajutat şi alte persoane să obţină împrumuturi, pe care apoi le-a folosit în propriul avantaj.

Judecătorul i-a cerut lui Hines, ca parte a sentinţei, să restituie modelul Lamborghini Huracan Evo, estimat la 318.000 de dolari, precum şi restul banilor primiţi de la stat.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.