29 martie 2024, 16:03

Ce avem de făcut în contextul dificil al circulaţiei mai multor virusuri în acelaşi timp. Temerile specialiștilor

Prof. Dr. Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie a explicat într-un interviu acordat News.ro ce impact are noua subvariantă SARS-CoV-2, xbb1.5, denumită şi Kraken, din datele care se cunosc până acum. Această nouă tulpină produce deja un număr mare de îmbolnăviri în Asia şi SUA şi a ajuns deja şi în mai multe ţări europene.

Sute de milioane de oameni s-ar fi putut infecta cu Covid 19 în luna decembrie, a scris de curând presa internațională, citând estimări interne de la cei mai importanți oficiali din domeniul sănătății din China, sub rezerva anonimatului. Deși cifrele nu pot fi confirmate deocamdată în mod oficial, China recunoaște că se confruntă cu un puternic val de infectări după ce a ridicat recent restricțiile în urma protestelor de amploare a populației chineze.

În China ”a cedat barajul”

Ce se întâmplă acum în China poate fi comparat cu efectul unui baraj care a cedat sub greutatea apei, spune la RFI Șefan Dascălu, cercetător în imunologie la Universitatea Oxford, scrie rfi.ro.

Populația chineză nu a fost imunizată nici natural, prin expunere treptată, nici cu vaccinuri eficace, așa încât trece abia acum prin valurile de îmbolnăviri pe care restul lumii le-a depășit deja. Situația este, însă, periculoasă pentru tot globul dacă, în acest context, vor apărea tulpini agresive.

Potrivit lui Stefan Dascălu, China a aprobat până acum 8 vaccinuri contra COVID-19.

În România nu au fost secvențiate astfel de cazuri. Încă

România a confirmat deja primele două cazuri de Covid Kraken, subvarianta tulpinii Omicron considerată mai contagioasă și care deja e răspândită în SUA, și mai multe țări din Asia și Europa.

Primul caz confirmat este la un bebeluș de doar 5 luni, al doilea fiind mama copilului.

„Copilul, o fetiță în vârstă de cinci luni, a fost internat împreună cu mama și apoi externat. A avut o formă ușoară. Un caz a fost confirmat prin secvențiere și mai este contactul reprezentat de mamă. Evident ca dacă a fost contact direct, este vorba despre aceeași variantă”, a declarat directorul medical al institutului, dr. Adrian Marinescu, pentru Libertatea.ro.

Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunțat luni că încă din ultimele zile ale anului trecut a fost confirmat un caz de infectare cu subvarianta XBB a tulpinii Omicron, denumită Kraken.

Ulterior, presa a aflat că există și un al doilea posibil caz. Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a refuzat să le confirme jurnaliștilor, spunând că nu este relevant numărul de cazuri, însă în cele din urmă informația a fost validată de la Balș.

Rafila: Important e dacă o astfel de variantă este dominantă într-un anumit moment

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, despre noua subvariantă COVID-19.

„N-are niciun fel de importanţă dacă sunt două sau dacă sunt zece (cazuri de Covid Kraken, n.red.), nu este relevant acest lucru, important este dacă o astfel de variantă este dominantă într-un anumit moment şi cel mai important lucru este dacă varianta care este dominantă într-un anumit moment, fie că este BA4, BA5, fie că este XBB produce îmbolnăviri printr-o transmisibilitate mai mare şi cel mai important e dacă există mai multe spitalizări.

Nu există date în momentul de faţă privind o gravitate mai mare a infecţiilor cu aceste tulpini noi, ceea ce este o informaţie bună. Sigur, numărul de cazuri vedeţi că este în creştere, dar nu avem elemente de îngrijorare apropo de capacitatea de spitalizare inclusiv în zona de Terapie Intensivă”, a explicat el, potrivit News.ro.

Varianta nouă produce aşadar un număr mare de îmbolnăviri, dar nu dă neapărat forme grave de boală, mai spun aceştia. Presiunea pe sistemul de sănătate poate fi însă mult mai mare, tocmai pentru că unităţile sanitare sunt deja aglomerate cu cazuri de viroze, gripă dar şi COVID.

Dr.Popovici spune că doza booster adaptată la varianta Omicron se menţine eficientă şi în cazul acestei noi tulpini a virusului.

Lumea științifică e îngrijorată. Primele două săptămâni după o primă infectare sunt foarte importante

Ştefan Dascălu, cercetător la Oxford, afirmă că lumea ştiinţifică a început să fie îngrijorată în legătură cu acest virus încă de luna trecută, când în SUA numărul de îmbolnăviri a crescut spectaculos de la o săptămână la alta.

Ce avem de făcut în contextul dificil al circulaţiei mai multor virusuri în acelaşi timp? Cei care s-au infectat deja cu virusul gripal sau cu SARS-CoV-2 trebuie să fie precauţi în mod deosebit în primele două săptămâni de la vindecare, pentru că în acest răstimp o nouă infectare poate avea loc mai uşor. Rezistenţa organismului poate fi crescută prin diferite metode la îndemână, spune Emilian Popovici. 

“O măsură importantă în acest context şi cu această perspectivă a dublei infecţii este ca persoanele care se infectează cu virusul COVID 19 sau cu virusul gripal să fie atente în primele două săptămâni în mod deosebit după vindecare, să fie atente să evite aglomerările umane, să poarte mască, să-şi ia nişte măsuri de precauţie pentru că în această perioadă de două săptămâni, în mod deosebit după o infecţie, este posibilă mai uşor o nouă infecţie. În rest, fiind într-o perioadă epidemică, cu manifestări specifice infecţiilor respiratorii, este bine ca oamenii să ţină cont de măsurile nespecifice, respectiv să aibă o viaţă echilibrată, cu o alimentaţie echilibrată, bogată în vitamine de preferinţă naturale, cu evitarea substanţelor toxice şi aici mă refer în primul rând la cele mai folosite, alcoolul şi tutunul, de asemenea respectarea orelor de odihnă, la cei la care este posibil efectuarea de exerciţii fizice zilnice fără o suprasolicitare a organismului şi în momentul în care oamenii respectă acest trai echilibrat, nu fac altceva decât să îşi crească rezistenţa organismului şi cresc potenţialul acestuia de a evita infecţiile.

Ca mijloace specifice rămân cele două vaccinări, cea gripală care previne gripa şi vaccinarea SARS-CoV-2 cu acest booster adaptat care previne într-o măsură destul de importantă formele grave de boală”, a declarat vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.

Precauție mare la vârstnici!

Precauţie mai mare în cazul vârstnicilor. Dr. Popovici spune că cei cu vârsta de peste 65 de ani ar trebui să aibă grijă mai mare în această perioadă de largă circulaţie a virusurilor respiratorii. Şi asta în contextul în care o dublă infecţie, atât cu virusul gripal cât şi cu virusul SARS-CoV-2, poate duce mai uşor la complicaţii severe, mai ales că este vorba despre o categorie de vârstă unde există mai des şi alte boli asociate. 

“Ca şi până acum, persoanele de vârsta a treia, cele peste 65 de ani, sunt cele care ar trebui să îşi ia nişte măsuri de precauţie în plus în faţa infecţiei, mă refer la măsurile nespecifice şi tot la acest segment se referă în mod deosebit boosterul cu vaccinul adaptat Omicron. La acest segment de vârstă apar şi cel mai frecvent comorbidităţile asociate care pot predispune la o evoluţie mai puţin fericită a cazurilor de îmbolnăvire.

La începutul pandemiei se discuta dacă nu cumva apriţia infecţiei cu SARS-CoV-2 a influenţat într-un fel dispariţia virusului gripal în acea perioadă, eram undeva prin luna martie. Ori nu a fost aşa, acum se ştie foarte bine că cele două infecţii nu se exclud. Atunci epidemia de gripă era în curs de terminare şi a pornit manifestarea SARS-CoV-2.

Cele două infecţii pot să se succeadă şi pot să fie şi simultane. Sigur că în momentul în care un organism este infectat cu ambele virusuri nu are cum să resimtă această dublă infecţie decât negativ. Este vorba de o sumare a agresiunii şi de o sumare potenţială a complicaţiilor pe care fiecare dintre cele două boli le poate genera în funcţie de pacient.

Simptomele sunt într-o măsură importantă aceleaşi. Şi durerea de cap, şi durerile musculare, şi cele articulare şi multe alte simptome sunt comune gripei şi SARS-CoV-2. Ce le diferenţiază cel mai clar este testarea SARS-CoV-2 şi testarea pentru virusul gripal dacă se face într-un laborator”, a declarat Emilian Popovici.

Mai multe detalii, AICI

UPDATE

O persoană a murit din cauza Flurona, dubla infecție cu gripă sezonieră și COVID. Medicii recomandă oamenilor să ia legătura cu medicul de familie şi să se testeze

Au apărut în ţară cazuri cu gripă şi COVID în acelaşi timp, iar dubla infecţie, numită Flurona, a luat şi o viaţă. O femeie din Iaşi a fost răpusă de complicaţii. Medicii avertizează că Flurona se poate manifesta cu dureri crunte şi poate cauza complicaţii grave, pe fondul imunităţii scăzute. Specialiştii se aşteaptă la mai multe cazuri, în condiţiile în care gripa a explodat, iar Covid-ul e în creştere.

Medicii au reuşit să salveze, însă, un bărbat de 69 de ani ajuns la ATI cu Flurona în ultima zi a anului.

Cele două persoane nu erau vaccinate.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol