4 iunie 2026, 2:30

Ce crede strănepotul lui Stalin despre războiul împotriva Ucrainei: „Nu există nici un document…”

Poate că nu cunoașteți numele rusul Iakov Djugaşvili. Asta dacă nu cumva cunoașteți piața de artă din Georgia sau Rusia. Pentru că Iakov Djugaşvili este artist plastic. Dar el mai are o calitate. Este strănepotul lui Stalin și poartă acelaș nume și prenume ca fiul cel mare al dictatorului.

Campania militară a Rusiei în Ucraina este ilegală, dat fiind faptul că autorităţile nu au consultat populaţia atunci când au trimis trupe în ţara vecină, a declarat Iakov Djugaşvili, strănepotul lui Stalin, într-un interviu pentru agenția EFE, relatează Agerpres.

„Ca să participe în acest război, forţele armate trebuiau să fie trimise pe câmpul de luptă de către organele de stat ale Rusiei, urmând instrucţiunile şi în numele poporului rus”, a declarat urmaşul dictatorului sovietic.

Legislative…

În acest sens, el a declarat că nici Duma de Stat şi nici Consiliul Federaţiei, cele doua camere ale parlamentului rus, nu au emis nici măcar „o singură lege sau o prevedere legală care să facă aluzie la război, la Ucraina sau la operaţiunea militară specială”.

„Pe pagina web a preşedintelui nu există niciun document privind începerea Operațiunii Militare Speciale. Astfel, poporul rus nu a trimis forţele armate la război în Ucraina, nici direct, nici prin intermediul puterilor sale de stat”, a spus el.

Conform acestuia, autoritățile ruse „vor să se sustragă de la răspunderea prevăzută în Codul penal”.În opinia sa, „în acest mod, oficialii doresc să evite orice lucru care i-ar putea asocia cu operaţiunea militară specială”.

„De ce? Am un singur răspuns. Vor să se sustragă de la răspunderea prevăzută în conformitate cu articolul 353 din Codul penal (planificarea, pregătirea, declanşarea sau desfăşurarea unui război de agresiune)”, a afirmat el.

Strănepotul lui Stalin, care se află în prezent la Moscova, a subliniat că acest articol prevede pedepse de până la 20 de ani de închisoare.

Antioccidental

Să nu credeți însă că strănepotul lui Stalin este antiputinist sau disident. El este, de asemenea, un naționalist și antioccidental convins. Occidentalii „ascund” adevărul, acuză urmaşul lui Stalin.

În plus, Iakov Djugaşvili i-a acuzat pe politicienii şi mass-media occidentale, interesate de înfrângerea Rusiei în război, că ascund faptul că poporul rus nu a autorizat armata sa să intervină militar în Ucraina.

„Ei ascund acest lucru poporului rus şi lumii doar pentru a prelungi acest război fratricid cât mai mult posibil”, susţine strănepotul lui Stalin.

Conform lui Djugaşvili, autoritățile profită de imaginea ilustrului său predecesor. El este convins că autorităţile folosesc numele lui Stalin, al Uniunii Sovietice şi Marelui Război Patriotic (1941-1945), episodul sovietic al celui de-al Doilea Război Mondial, în scopuri propagandistice.

Potrivit lui Djugaşvili, scopul este de a „convinge poporul rus că operaţiunea militară specială din Ucraina este la fel de justă ca Marele Război Patriotic”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol