În civilizațiile antice, gâdilatul era folosit ca metodă de tortură.

Gâdilatul intens poate duce la lipsă de oxigen, prin râsul necontrolat, atacuri de panică și chiar episoade de leșin.

„Gâdilatul este puțin cercetat, ceea ce înseamnă nu doar o lipsă, ci și o oportunitate”, spune Konstantina Kilteni, neurocercetător la Universitatea Radboud din Olanda.

Gâdilatul este rezultatul unor interacțiuni complexe între factori motori, sociali, neurologici, evolutivi și dezvoltare personală, prezintă mediafax.ro.

Cercetările lui Kilteni disting două forme de gâdilat:

Knismesis – senzația ușoară, ca o mângâiere cu o pană – aceasta nu provoacă râsul, ci mai degrabă un fior
Gargalesis – forma intensă de râs involuntar, generată de atingeri repetate și puternice, cum ar fi în zona subrațului sau a tălpilor.

Încă din primul an de viață apar reacții la gâdilat. Nu suntem singura specie care reacționează ci și gorilele, cimpanzeii bonobo și chiar șobolanii.

Este fascinant că nu ne putem gâdila singuri, întrucât creierul nostru anticipează mișcarea și diminuează senzația.

În timp ce unii râd necontrolat când sunt gâdilați, alții nu simt mai nimic. Această reacție poate fi influențată de mai mulți factori precum genetica, sensibilitatea pielii, conexiunile neuronale sau chiar trăsături de personalitate.