19 aprilie 2024, 11:33

Ce încearcă să ascundă China? Noua strategie de contabilizare a morților de COVID

Mai întâi au fost protestele masive. Apoi a venit renunțarea la politica zero COVID, deci la restricții. Apoi a venit un nou val de îmbolnăviri de COVID. Și brusc, aglomerarea crematoriilor. Acum…

Autorităţile chineze au anunţat că în cadrul bilanţului victimelor provocate de COVID vor lua în considerare numai persoanele care au murit din cauza unor afecţiuni respiratorii. Ce contează că acest COVID provoacă un evantai de probleme?

Anunţul a fost făcut pe fondul scepticismului tot mai mare faţă de numerele făcute publice de guvern.

Oficial, în China s-au înregistrat numai şapte decese provocate de COVID, în ultimele două zile.

Astfel, marţi au fost confirmate cinci astfel de decese, iar luni numai două.

În cele două săptămâni anterioare, nu s-a înregistrat oficial nicio victimă provocată de îmbolnăvirea de COVID.

Aceste numere au provocat uimire, mai ales în condiţiile în care crematoriile sunt supraaglomerate de numărul mare de cadavre.

Un oficial din cadrul sistemului chinez de sănătate a explicat acum că numai oamenii care mor din cauza afecţiunilor respiratorii, precum penumonie, vor fi consideraţi victime ale COVID, nu şi cei care au decedat din cauza unor alte probleme, precum afecţiuni cardiace.

Acest lucru contravine indicaţiilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi va contribui la subestimarea numărului posibil al victimelor provocate de COVID în China, în lunile următoare, relatează BBC.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol