Oamenii de știință s-au întrebat cum ar putea face față organismul uman pe Marte. O călătorie dus-întors către planeta roșie ar oferi mai mult decât suficient timp pentru ca cineva să rămână însărcinată și chiar să nască.

Dar ar putea să fi concepută și dusă în siguranță o sarcină în spațiu? Și ce s-ar întâmpla cu un copil născut departe de Pământ?

Microgravitația pare să fie provocarea care ar face concepția mai dificilă, dar probabil nu ar influența prea mult cu menținerea sarcinii, odată ce embrionul s-a implantat, notează sciencealert.com.

Totuși, nașterea și îngrijirea unui nou-născut ar fi mult mai dificilă în condiții de gravitație zero. La urma urmei, în spațiu, nimic nu stă nemișcat. Fluidele plutesc. La fel și oamenii. Acest lucru face ca nașterea unui copil și îngrijirea acestuia să fie un proces mult mai dezordonat și mai complicat decât pe Pământ, unde gravitația ajută la tot, de la poziționare la hrănire.

În același timp, fătul crește într-o stare asemănătoare microgravitației. Plutește în lichid amniotic neutru, în interiorul uterului, amortizat și suspendat.

Radiații

O amenințare puternică sunt razele cosmice.

Pe Pământ, suntem protejați de majoritatea radiațiilor cosmice datorită atmosferei dense a planetei și, în funcție de momentul zilei, de zeci de mii până la milioane de kilometri de acoperire din partea câmpului magnetic al Pământului. În spațiu, acest scut dispare.

Când o rază cosmică trece prin corpul uman, poate lovi un atom, îi poate smulge electronii și se poate izbi de nucleul său, eliminând protonii și neutronii și lăsând în urmă un element sau izotop diferit.

Acest lucru poate provoca leziuni extrem de localizate – ceea ce înseamnă că celulele individuale sau părți ale celulelor sunt distruse, în timp ce restul corpului poate rămâne neafectat. Uneori, raza trece direct prin ele fără a lovi nimic. Dar dacă lovește ADN-ul, poate provoca mutații care cresc riscul de cancer.

Pentru ca dezvoltarea să continue, embrionul trebuie să rămână viabil pe parcursul acestui proces delicat. Prima lună după fertilizare este cea mai vulnerabilă perioadă.

O singură lovitură a unei raze cosmice de înaltă energie în această etapă ar putea fi letală pentru embrion. Cu toate acestea, embrionul este foarte mic – iar razele cosmice, deși periculoase, sunt relativ rare. Prin urmare, o lovitură directă este puțin probabilă. Dacă s-ar întâmpla, ar duce probabil la un avort spontan neobservat.

Există și riscuri precum declanșarea unor contracții ce ar putea provoca travaliu prematur.

Un copil născut în spațiu ar continua să crească în microgravitație, ceea ce ar putea interfera cu reflexele posturale și coordonarea. Acestea sunt instinctele care ajută un copil să învețe să-și ridice capul, să se așeze, să se târască și, în cele din urmă, să meargă: toate mișcări care se bazează pe gravitație. Fără acel sentiment de „sus” și „jos”, aceste abilități s-ar putea dezvolta în moduri foarte diferite.

Și riscul radiațiilor nu dispare. Creierul unui bebeluș continuă să crească după naștere, iar expunerea prelungită la razele cosmice ar putea provoca daune permanente – afectând potențial funcțiile cognitive, memoria, comportamentul și sănătatea pe termen lung.

Așadar, s-ar putea naște un bebeluș în spațiu?

În teorie, da. Dar până când nu vom putea proteja embrionii de radiații, nu vom putea preveni nașterea prematură și nu ne vom asigura că bebelușii pot crește în siguranță în microgravitație, sarcina în spațiu rămâne un experiment cu risc ridicat – unul pe care nu suntem încă pregătiți să-l încercăm.