Trăind toată viața la oraș, în blocurile construite de pe vremea lu’ Nea Nicu, am cunoscut un singur tip de Crăciun, care, ce-i drept, s-a schimbat cu trecerea anilor și noi odată cu el.

Crăciunul la oraș începe prea devreme și se termină prea târziu

Consumerismul din ziua de azi nu te lasă să uiți că vin sărbătorilor, nici chiar cu o lună înainte. Orașele împodobite cu beteală, brăduleți și beculețe vestesc, parcă, o lună întreagă de paranghelie, când în esență tradiția face referire doar la acele trei zile de Crăciun, care ar trebui respectate cu sfințenie. Spoirea și împodobirea orașelor a devenit chiar un motiv de competiție, mai ales pentru primăriile locale care an de an se întrec în bugete imense alocate pentru serbări și decorațiuni care de care mai inventive. De exemplu, aleșii locali din Filiași le-au pregătit o surpriză inedită cetățenilor și au împodobit orașul chiar în lenjerie intimă.

Unii aleși mai pudici lasă lenjeria deoparte și în fiecare an inventează un nou sport de iarnă numit aprinderea luminițelor de Crăciun. Un obicei frumos, devenit tradiție, care este ca o repetiție generală a numărătorii de Anul Nou. 3,2,1 și … beculețe pentru toată luna!

Noroc cu Târgurile de Crăciun că așa mai apucăm și noi să ne facem „aprovizionarea”

În ultimul timp, Târgurile de Crăciun sunt pe val! Dincolo de bucuria copiilor, și părinții sunt încântați de preparatele tradiționale pe care le poți cumpăra de la tot pasul, cu ocazia acestor târguri. Tradiția plămădirii cozonacilor, afumarea cârnaților sau chiar ritualul de tăiere a porcului sunt acum obiceiurile unor vremuri de mult apuse, aproape stranii pentru noile generații născute și crescute în orașe, unde mâncarea tradițională de sărbători se rezumă la o fripturică și trei sarmale făcute în casă. Pentru tineri și pentru mulți pofticioși, târgurile de Crăciun (care apar de la an la an ca ciupercile după ploaie) înseamnă o vizită în cămara bunicii, o amintire a gustului din copilărie și de ce nu, o altfel de tradiție adaptată la viteza traiului de oraș.

Bradul rămâne vedeta Crăciunului 

Dacă mâncarea tradițională am adaptat-o vremurilor actuale, la bradul natural, înaltă până în tavan, cu crengi rare şi lăsate, care-ţi ocupa jumătate din sufragerie şi se scutura tot jumătate, pe covor, încă nu putem renunța. Degeaba veniți voi, comercianților, cu oferte la juma’ de preț la brazi artificiali, noi de tradiție nu ne lăsăm! Și ce tradiție să fie mai frumoasă decât aceea de a împodobi brazi începând cu finalul lui noiembrie, până în seara de Ajun, ca aproape de februarie să cari saci de crengi uscate la tomberoane? Nici una!

Ioana Popescu, etnolog la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, povestește într-un articol pentru adevarul.ro că „la sat, Crăciunul se face din greu: curăţenie, post ţinut cu sfinţenie, fără brad împodobit. Trebuie să spunem că, în perioada interbelică, la ţară, obiceiul bradului decorat de Crăciun nu exista. Acesta e un împrumut recent pentru comunitatea sătească. Coşbuc povestea că a văzut, pe când era copil, un brad în casa învăţătorului şi a crezut că a murit cineva. Pentru că bradul nu se folosea decât la nunţi şi la înmormântări”.

Obiceiurile creștine au fost uitate, postul e mai mult dietă, iar colindatul e doar o altă ocazie de a câștiga un ban

Nu mai suntem pe vremea nucilor şi-a merelor, învechitule! Colindatul acum e mai mult o activitate de familie. Copii merg pe la rude și vecini, cântă veșnicul Domn, domn să-nălțăm și așteaptă un bănuț de pus la pușculiță. Cel mai frumos e că am păstrat și noi vechile cete, dar cu straie noi, improvizate. Mă refer la acei tineri care joacă prin spatele blocurilor gri și sunt de nelipsit în fiecare an, cu ursul sau cu capra, cu doba sau cu fanfara.

Fie că vorbim despre Crăciunul la oraș sau cel de la sat, acesta nu va dispărea, ci se va transforma, cu noi obiceiuri și tradiții, păstrând totuși esența bucuriei date de sărbătorile în familie, cu mâncare bună, muzică festivă și iubire din partea celor dragi. A, și să nu uităm cadourile! Doar asta așteptăm cu toții, nu?

---