19 aprilie 2024, 22:10

Ce spun copiii români despre viitorul țării, în primul documentar 3D

Educația civică este principalul motor al unei societăți bine dezvoltate. Niște cetățeni informați, care își înțeleg drepturile sunt mult mai resposabili și mai activi în societate, iar cu cât opinia publică este mai lucidă și mai sigură pe forțele sale, statul va știi că nu se poate abate de la drum. Cu toate acestea, raționamentul enunțat anterior este greu de înțeles în clasa a VII, fiind singurul moment în care elevii se întâlnesc cu astfel de noțiuni.

Necesitatea unei societăți educate din punct de vedere civic este cu mult mai vizibilă în prezent, decât am fost obișnuiți până acum. Acest lucru a motivat-o pe Ioana Mischie să regizeze un documentar pentru copii, al cărui subiect este chiar eduația civică. „Government of Children 3D” (Guvernul Copiilor 3D) este primul documentar 3D românesc și unul dintre cele mai ambițioase proiecte de imaginație civică din Europa de Est”, potrivit unui comunicat de presă remis Editiadedimineata.ro.

Documentarul „Government of Children 3D”  va fi lansat  în premieră națională chiar de Ziua Internațioanlă a Copilului. La eveniment vor fi prezenți 100 de copii români care au fost invitați să își imagineze cum ar arăta țara noastră în următorii 100 de ani, dacă ar fi chiar ei parte dintr-un Guvern al viitorului.

Lung-metrajul se bazează pe descrierile unor copii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, care au încercat să explice cum va arăta România următorilor 100 de ani, din toate punctele de vedere: educațional, arhitectural, social, civic, spiritual sau constituțional. „Cum percep copii problemele lumii de astăzi? Cum ar imagina ei alternative sau soluții? Cum ar putea fi arhivate, ascultate și, poate, implementate opiniile lor la nivelul societății? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pentru care găsim un răspuns în cadrul documentarului. Potrivit copiilor, unele dintre cele mai mari defecte ale societăților de astăzi sunt poluarea, defrișarea pădurilor, depresia, războaiele, dar și obsesia adulților de a face bani. Protagoniștii vin cu soluții urgente, dar și cu viziuni creative care ar putea fi o reală sursă de inspirație pentru decidenții și adulții din zilele noastre”, se mai arată în comunicat. 

Sursă Foto: comunicat de presă

Tehnica de filmare stereoscopică, o premieră la nivel național 

“Am folosit tehnica de filmare 3D în premieră în țara noastră pentru a surprinde portretul fiecărui copil cât mai expresiv cu putință. Primul moment care ne-a inspirat să gândim filmul 3D a fost o vizită la un muzeu din Washington DC, în care majoritatea statuilor expuse portretizau adulții vizionari din istoria umanității. Atunci ne-am întrebat – de ce nu am recunoaște, oare, și meritul unui copil vizionar? Tehnologia 3D se folosește, de cele mai multe ori, în filme de acțiune, însă provocarea pentru noi a fost să o folosim în așa fel încât  să  reda umanul. cât mai autentic.”, a declarat regizoarea Ioana Mischie, potrivit comunicatului remis Editiadedimineata.ro.

Documentarul  „Government of Children 3D” , primul documentar 3D românesc 

Guvernul Copiilor 3D” face parte dintr-un univers transmedia inedit (film 3D, website participativ, VR), gândit pe termen lung.  Filmul se adresează nu doar copiilor și adulților, ci și instituțiilor educaționale și civice din România: “Guvernul Copiilor este mult mai mult decât un proiect cinematografic inovator, este un demers educațional, social, civic, filosofic, vizionar. Cred că este vital să încurajăm copiii să își construiască lumea în care vor locui. Când eram copil, mi-am imaginat guvernul ca un spațiu liber în care oameni de toate vârstele, genurile și profesiile își pot exprima o opinie și se pot ajuta reciproc pentru a o pune în practică.  În timp, am conștientizat că societatea are cu totul alte configurații, care ne pot aliena. Copiii nu au drept de vot în societatea de astăzi, însă dacă viziunea lor ar fi ascultată și luată în serios măcar uneori, ar putea avea un impact constructiv în comunitatea din care fac parte și în societate, pe termen scurt, mediu și lung”, a adăugat Ioana Mischie, regizor, potrivit comunicatului remis.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol