20 iunie 2022, 6:48

Cea mai detaliată hartă a Lunii a fost publicată de chinezi

Oamenii de știință din China au publicat o nouă hartă geologică a Lunii, cea mai detaliată de până acum. Creată de o echipă condusă de Institutul de Geochimie al Academiei Chineze de Științe, imaginea a fost realizată cu ajutorul datelor provenite din seria de misiuni chineze de explorare lunară Chang’e, precum și a informațiilor provenite de la alte organizații internaționale.

Harta este la o scară de 1:2500000 și include 12.341 de cratere de impact, 81 de bazine de impact, 17 tipuri de roci și 14 tipuri de structuri.

Culorile de pe imagine reprezintă diferite perioade pe scara timpului geologic lunar, iar harta include, de asemenea, locațiile locurilor de aterizare Chang’e și Apollo.

În 2020, United States Geological Survey Astrogeology Science Centre a publicat o hartă lunară la scara 1:5000000. Aceasta a luat în considerare informații din șase hărți regionale din epoca Apollo, împreună cu date mai recente din misiunile lunare prin satelit, scrie PhisicsWorld.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol