Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie este cea mai mare organizaţie umanitară din lume care oferă asistenţă persoanelor vulnerabile prin mobilizarea puterii umanităţii. Ziua de 8 mai a fost declarată, în 1859, drept Ziua mondială a Crucii Roşii de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie s-a născut în 1859, la iniţiativa lui Henry Dunant (1828-1910), un om de afaceri elveţian, după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino, care s-a soldat cu 40.000 de victime.

La întâlnire cu Napoleon al III-lea

La 24 iunie 1859, Henry Dunant venise în nordul Italiei pentru a-l întâlni pe Napoleon al III-lea în interes de afaceri.

Impresionat profund de imaginea de după bătălie, el a adunat oameni din satul învecinat şi a petrecut trei zile, fără întrerupere, pentru a îngriji răniţii. Vorbele sale ”Siamo tutti fratelli” (Suntem cu toţii fraţi) au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici şi compatrioţi, conform site-ului crucearosie.ro.

În 1862, Henry Dunant scria cartea ”O amintire de la Solferino”, o pledoarie pentru umanitate, în care a atras atenţia lumii asupra necesităţii de a înfiinţa societăţi de ajutor şi de a promova un acord internaţional cu privire la ajutorarea răniţilor şi la persoanele care îi îngrijesc.

Datorită acestei cărţi, Henry Dunant a reuşit să transmită ideile sale în rândul guvernanţilor europeni şi al oamenilor influenţi de la acea vreme.

Prima întrunire

Astfel, în 1863, s-a întrunit pentru prima oară o comisie care s-a autointitulat Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor şi care, în 1876, urma să devină Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

Doisprezece şefi de stat au semnat atunci prima Convenţie de la Geneva.

Tot atunci a fost adoptată şi emblema unei cruci roşii pe fundal alb (inversul steagului Elveţiei, cu cruce albă pe fond roşu), cu scopul de a conferi statut neutru celor care asistau răniţii şi, astfel, de a asigura protecţia acestora pe câmpul de luptă.

Semiluna Roșie

Semiluna Roşie a fost adoptată la Convenţia din 1929. Având în vedere că există ţări în care nici crucea roşie, nici semiluna roşie nu ar putea fi utilizate, deoarece nu sunt acceptate de populaţia locală, în 2005, statele au adoptat un nou simbol de protecţie – Cristalul (rombul) Roşu.

În prezent, folosirea emblemei este guvernată de ”Regulamentul privind folosirea emblemelor de cruce roşie şi semilună roşie de către Societăţile Naţionale”. Acest regulament, adoptat la Budapesta, în noiembrie 1991, a intrat în vigoare în 1992.

Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie este cea mai mare organizaţie umanitară din lume care oferă asistenţă persoanelor vulnerabile prin mobilizarea puterii umanităţii.

Liga Societăților de Cruce Roșie

În mai 1919, reprezentanţii Societăţilor de Cruce Roşie din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia s-au întrunit pentru a înfiinţa în mod oficial Liga Societăţilor de Cruce Roşie, care a fost predecesoarea Federaţiei Internaţionale. Obiectivul său era de a „consolida şi a uni, în domeniul sănătăţii, Societăţile de Cruce Roşie existente şi de a promova crearea unor noi Societăţi”.

În prezent, Federaţia are 186 de Societăţi membre, peste 105 milioane de voluntari şi peste 300.000 de angajaţi care oferă ajutor pentru aproximativ 233 de milioane de beneficiari. Prin Secretariatul de la Geneva şi cele 60 de delegaţii, Federaţia Internaţională susţine activităţile Societăţilor Naţionale din întreaga lume, precizează site-ul crucearosie.ro.

România, semnatară din 1864

România a devenit Parte semnatară la prima Convenție de la Geneva din 1864 și a ratificat-o în 1874. Doi ani mai târziu, la 4 iulie 1876, a luat ființă Societatea Crucea Roșie din România și și-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colțea din București.

La nici trei săptămâni de la înființare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. Pe baza solidarității ce unește Societățile Naționale surori, prima misiune a Crucii Roșii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniți, indiferent de tabăra din care făceau parte.

---