3 mai 2024, 12:52

Cea mai mare roată panoramică, hi-tech, poate fi văzută la Craiova

Este atracția Târgului de Crăciun de la Craiova: cea mai mare roată panoramică hi-tech. Are 40 de metri înălțime, 200 de mii de leduri, o capacitate de 140 de persoane și vine direct din Olanda.

Marea noutate a ediției din acest an a Târgului de Crăciun de la Craiova este o roată panoramică hi-tech construită în 2023, în Olanda, potrivit proprietarului ei, o societate din București care are ca domeniu principal de activitate închirierea și leasing-ul cu bunuri recreaționale și echipament sportiv. Potrivit directorului general al companiei, ”roata a fost special comandată pentru Craiova”.

Așadar, este o noutate în România, Craiova fiind primul loc în care este pusă în funcțiune. Are o înălțime de 40 de metri, iar în centru are un ecran LED, pe care poate fi rulată grafică video.

Ea a fost amplasată pe o suprafață de teren din Piața William Shakespeare (esplanada Teatrului Național) în baza unui contract de închiriere a spațiului cu RAADPFL Craiova.

Roata panoramică hi-tech are 200.000 de led-uri și o capacitate de 140 de locuri. Din punctul cel mai înalt se poate admira tot orașul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol