26 aprilie 2024, 22:37

Cei 30 de ani de libertate, subiectul de anul acesta al Festivalului de film One World România

Festivalul de film One World România, care se va desfășura între 15 și 24 martie, în București, va avea ca temă cei treizeci de ani trecuți de la Revoluţia din 1989. 

Piesa „An Tan Tina”, realizată de Nicoleta Lefter, va avea două reprezentaţii la Palatul Univers, de la ora 17.00, respectiv ora 22.00. Aceasta este creată după cartea „Fals tratat de manipulare”, scrisă de Ana Blandiana, ce reprezintă o paralelă între tipul de manipulare folosit în prezent şi cel din comunism. Spectacolul va mai fi pus în scenă şi pe 16, 18, 20, 22 şi 24 martie, scrie Mediafax. 

Un alt eveniment din cadrul festivalului va avea loc de la ora 20.00, la Mezanin, unde se va desfășura o dezbatere, care readuce în discuție mișcăile civice și primele partide de opoziție apărute după 1990. La aceasta  vor participa Ana Blandiana, Radu Filipescu, Mona Muscă, Smaranda Enache şi Radu Vancu. La orele 19.00 şi 21.00 vor avea loc, la Salonul de Proiecţie, programe tematice care abordează producţia studioului de film „Alexandru Sahia” în contextul anului 1989, dar şi în anii imediat următori.

Evenimentele din decembrie 1989, dar şi din anii care au urmat vor fi abordate din numeroase perspective, precum cele politice, de intimitate şi de sexualitate şi de istorie şi arhitectură. Printre temele abordate în festivalul de film se vor număra schimbările constituţionale, aderarea României la Uniunea Europeană, începuturile industriei de publicitate din România, dezincriminarea homosexualităţii, casele demolate şi cele rămase în picioare în urma experimentelor sociale la care a fost supus Bucureştiul şi arhitectura postbelică în peisajul actual.

Biletele şi rezervările pot fi făcute pe site-ul oficial al festivalului One World Romania, dar şi pe site-ul eventbook.ro.

Sursa: Mediafax.ro 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol