19 septembrie 2020, 8:09

Cel mai bine plătit actor din lume, conform Forbes

Actorul Dwayne Johnson, fost practicant de wrestling, şi-a menţinut poziţia în fruntea clasamentului celor mai bine plătiţi actori din lume, pentru al doilea an consecutiv, potrivit unui top anual dat publicităţii de revista Forbes, informează Reuters.

”The Rock”

Johnson, supranumit ”The Rock” după numele din ringul de lupte, a câştigat 87,5 milioane de dolari în intervalul 1 iunie 2019 – 1 iunie 2020, potrivit Forbes.

Suma include onorariul de 23,5 milioane de dolari plătit de Netflix Inc pentru rolul din thriller-ul ”Red Notice”. Actorul a obţinut de asemenea venituri din propria linie de îmbrăcăminte fitness denumită ”Project Rock” şi produsă de compania Under Armour Inc.

Locul al doilea

Ryan Reynolds, care joacă alături de Johnson în ”Red Notice”, s-a clasat pe locul al doilea în topul Forbes al actorilor cu cele mai mari încasări.

Reynolds a câştigat 20 de milioane de dolari în urma filmul menţionat, la care se adaugă alte 20 de milioane de dolari pentru producţia Netflix ”Six Underground”.

În decursul unui an, actorul a avut încasări totale de 71,5 milioane de dolari, potrivit revistei.

Pe locul al treilea

Actorul şi producătorul Mark Wahlberg, vedeta comediei de acţiune produse de Netflix ”Spenser Confidential”, ocupă cea de-a treia poziţie, cu 58 de milioane de dolari.

Următorii pe listă sunt actorii Ben Affleck, cu 55 de milioane de dolari, şi Vin Diesel, cu 54 de milioane de dolari.

Cei care încheie lista

Akshay Kumar, singurul star Bollywood aflat în top 10, ocupă cea de-a şasea poziţie, cu încasări de 48,5 milioane de dolari. Cea mai mare parte a veniturilor sale a fost obţinută în urma promovării unor produse, a precizat Forbes.

Lin-Manuel Miranda, compozitorul musicalului ”Hamilton”, actorii Will Smith şi Adam Sandler, precum şi vedeta de arte marţiale Jackie Chan încheie lista celor mai bine plătiţi actori din lume.

Topul celor mai bine plătite actriţe este subiectul unei liste separate întocmite de Forbes.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.