5 mai 2024, 1:15

Cel mai mare avion din lume, victimă colaterală a bombardamentelor

Antonov 225, cel mai mare avion din lume, a fost distrus duminică în urma unor bombardamente care au avut loc pe Aeroportul Antonov, de lângă Kiev, în localitatea Hostumel.

Sediul companiei ucrainene Antonov, cea care deține avionul, se află în apropierea Kievului.

Conform Ukroboronprom, concernul de stat de din industria armamentului din Ucraina, Antonov-225 Mriya a ars în urma unui atac rusesc (Antonov 225 se afla într-un hangar).

„Ocupanţii ruşi au distrus nava amiral a aviaţiei ucrainene – legendarul An-225 Mriya. S-a întâmplat pe aerodromul Antonov din Hostomel, lângă Kiev’, a precizat Ukroboronprom pe pagina sa de Facebook, conform Business Insider.

Conform estimărilor, repararea avionului ar putea costa peste 3 miliarde de dolari şi va lua mult timp.

Marele Uriaș Prietenos

Giganticul Antonov AN-225 Mriya, cel mai mare avion din lume, s-a aflat și pe Aeroportul Otopeni în data de 7 octombrie 2021 (prima și singura dată).

Avionul cu 6 motoare, o lungime de 84 de metri și o anvergură a aripilor de 88,4 metri este unicat în lume, fiind folosit pentru transporturi comerciale de gabarit depășit, de până la 250 de tone și a fost singura dată când a aterizat la noi în țară.

Este propulsat de șase motoare, iar primul zbor al său a avut loc la 21 decembrie 1988.

Un al doilea avion AN-225 a fost parțial construit la sfârșitul anilor ’80, însă nu a fost finalizat din motive financiare.

Unicul AN-225, operat de producătorul de avioane Antonov, nu zbura regulat. În decursul ultimilor ani a efectuat doar câteva zeci de zboruri, comenzi speciale.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol