25 aprilie 2024, 18:18

Cel mai mare diamant din lume, vândut pentru 53 de milioane de dolari

Cel mai mare diamant brut din lume, 1.109 de carate, a fost cumpărat de bijutierul britanic Laurence Graff pentru suma de 53 de milioane de dolari. Graff Diamonds, societatea lui Laurence Graff, a precizat într-un comunicat că negocierile pentru această achiziţie s-au prelungit pe durata unui an.

cpp-luxury.com

Piatra preţioasă a fost vândută la o licitaţie în iunie 2016 la Sotheby’s Londra, dar atunci nu şi-a găsit un cumpărător, conform stirileprotv.ro 

Diamantul de mărimea unei mingi de tenis şi botezat “Lesedi La Rona” (“lumina noastră” în limba Tswana) a fost descoperit în noiembrie 2015 de compania Lucara în Botswana, ţară care este a doua din lume producătoare de diamante după Rusia.

telegraph.co.uk

Este cel mai mare diamant descoperit în ultimii 100 de ani şi primul de această mărime care a ajuns în licitaţie.

Recordul istoric deţinut de cel mai mare diamant din lume este încă al legendarului “Cullinan”, 3.016,75 carate, descoperit în 1905 în Africa de Sud. A fost transformat în nouă diamante care se găsesc în corona regală britanică, citeaza stirileprotv.ro


Comentariile sunt oprite pentru acest articol