Filmele românești au fost lăudate într-un top realizat de publicația The Guardian, privind cele mai importante mișcări cinematografice.

De la expresionismul german la noul val romanesc, iată ghidul mișcărilor care au modelat cinematografia europeană și au inspirat o lume întreagă, scrie The Guardian.

 

Expresionismul german

Cu rădăcini în poezia și artele vizuale din secolul al XX-lea, care au pus în prim plan emotiile și ideile artistului asupra realismului, expresionismul german a înflorit după primul război mondial. A fost o potrivire adecvată pentru epoca Weimar, seturile sale de înclinare, punți în umbră și fețe umane bântuite, exprimând traume postbelice și devastări economice. Filme precum Cabinetul lui Dr. Wilhelm (1920) al lui Robert Wien, Nosferatu (1922) al FW Murnau și Metropolis (1927) al lui Fritz Lang, au influențat generațiile de regizori – puteți vedea semnele distinctive ale filmelor de groază precum Psycho și The Babadook și sci-fi-ul de la Blade Runner și Dark City.

Neo-realismul italian

În timp ce producătorii de film din Germania au reacționat la primul război mondial trecând în stări interioare de coșmar, creatorii de film italieni, după cel de-al doilea război mondial, au mers invers, încercând să reprezinte „adevărata Italia” (așa-numitele „filme de telefon alb”). Regizori precum Roberto Rossellini, Vittorio De Sica și Luchino Visconti au evitat studiourile (Cinecittà din Roma au fost grav afectate în timpul războiului) și au ieșit pe străzi pentru a surprinde povestiri despre sărăcie, opresiune și nedreptate, adesea folosind actori neprofesionali. Mișcarea a scăzut la începutul anilor ’50, dar în epoca de aur lungă de zece ani a produs unele dintre cele mai vii reprezentări ale vieții de clasă muncitoare realizate vreodată, de la Visconti’s Ossessione (1942) la De Sica’s Bicycle Thieves (1948).

Nouvelle Vague

Mișcarea a urcat peste peisajul destul de dur al cinematografiei franceze și dincolo de tsunami. Prezentat de articole iconoclaste în reviste precum Cahiers du cinéma la sfârșitul anilor ’50, și de filme precum La Pointe Courte (1955) de la Agnès Varda, valul a izbucnit în 1959 cu o serie de lansări majore, printre care și The 400 Blows de la François Truffaut, Alain Resursele Hiroshima, Mon Amour și Les Cousins ale lui Claude Chabrol, cu Breathless al lui Jean-Luc Godard, care a urmat în martie 1960. Scenele se derulau rapid, echipamentul cu care se făceau filmarile nu era scump. Mișcarea a spart tiparele cinematografiei prin tehnicile de montaj și prin firul narativ specific, care aborda într-un mod inedit schimbările vremii. Influențele acestei mișcări se resimt în filme mai noi precum Bonnie and Clyde sau Pulp Fiction.

Dogme 95

Inspirați parțial din eseul din 1954 al lui François Truffaut, „Une certaine tendance du cinéma français”, care a precedat New Wave francez, regizorii danezi Lars von Trier și Thomas Vinterberg și-au scris manifestul Dogme 95 și au anunțat o nouă provocare a mișcării de film la Paris, în martie 1995. Cu filme precum Festen de la Vinterberg și Idiotul lui von Trier (ambii din 1998), ei au evitat efectele speciale, sunetul non-diegetic și iluminatul special. Scopul era însă o anumită puritate a viziunii, totuși – ca și în cazul lui von Trier – exista un element limpede în limbaj. Indiferent, mișcarea a fost luată în serios: au fost făcute 35 de filme oficiale Dogme în decursul vieții sale de 10 ani, inclusiv unele de regizori non-danezi, cum ar fi Harmony Korine, iar influența sa poate fi trasată spre mișcările daneze recente în domeniul televiziunii, alimentelor și arhitecturii.

Noul val romanesc

Din moment ce Moartea lui Lazarescu a lui Cristi Puiu a avut premiera la Cannes în 2005, cinematografia românească se confruntă cu o perioadă de fertilitate remarcabilă atât pentru calitatea superioară a filmei, cât și pentru faptul că a apărut aparent nicăieri. Nu este chiar adevărat: în secolul al XX-lea, România a avut o tradiție solidă de filmare, dar a fost umbrită de cinematografia țărilor vecine și a fost lovită de dictatura lui Ceaușescu (1965-89). Această perioadă opresivă, și anii dificili care au urmat caderii lui Ceaușescu, oferă o mare parte din materialul de filmare a lui Puiu, Radu Muntean și Cristian Mungiu, toți emblematici pentru filmul românesc al secolului XXI.

---