Cea mai timpurie amintire de care pot spune aproape cu certitudine că e reală, o am de pe la vârsta de 3-4 ani. Stăteam în sufrageria mătușii mele și urmăream cum niște oameni intrau și ieșeau din cameră, lăsându-și în cuier hainele groase. E o amintire simplă, dar a rămas incredibil de intensă, chiar și după 20 de ani.

Mai am o serie de amintiri de care nu sunt însă sigur că îmi aparțin. Am ajuns la concluzia că ele nu sunt reale și mi-au fost „implantate” din fotografii sau povești din familie. Dar se pare că nu sunt singurul care face asta. Potrivit unui studiu, publicat în revista Psychological Science, în jur de 40% din primele amintiri sunt cel mai probabil fictive.

Rezultatele au fost obținute dintr-un sondaj pe 6.641 de oameni și s-a descoperit că aproape 2.560 dintre subiecți (adică 38,6%) au susținut că au amintiri de la doi ani sau chiar mai mici, iar aproape 900 dintre aceste amintiri erau de la un an sau mai puțin. Subiecții au fost rugați să se asigure de validitatea amintirilor, fără să se bazeze pe o fotografie sau orice altceva, în afară de experiența directe. Mulți dintre respondenți au relatat întâplări petrecute pe la vârsta de 2 ani, deși acest lucru este imposibil deoarece potrivit oamenilor de știință cogniția începe să se dezvolte cu adevărat abia în jurul vârstei de 3 ani și jumătate.

sursa: arteamiga.wordpress.com

„Sistemele care ne permit să ne aducem aminte lucruri sunt foarte complexe și de abia la cinci sau șase ani reușim să formăm amintiri ca de adult, datorită dezvoltării cerebrale și a unei înțelegeri mai ample a mediului înconjurător”, spune Martin Conway, director la Center for Memory and Law din cadrul Universității din Londra.

Interesant de observat a fost faptul că o amintire fictivă recurentă la majoritatea subiecților era legată de patul sau căruciorul din primii ani. „Acest tip de amintire ar fi putut rezulta de la o frază rostită de cineva, cum ar fi: «mama avea un cărucior mare și verde»”, explică Conway. „Apoi, persoana își imaginează cum ar fi arătat. Cu timpul, aceste fragmente țes o amintire și, deseori, persoana începe să adauge lucruri, cum ar fi niște jucării în cărucior”. După o perioadă mai lungă de timp, aceste fragmente reapar și sunt resimțite drept „amintiri”.

Așadar, dacă ai vreo amintire care a avut loc înainte de vârsta de trei ani, atunci șansele sunt ca aceasta să fie doar o poveste fictivă pe care ți-ai compus-o singur.