24 aprilie 2024, 14:29

Cele mai spectaculoase construcții în trepte

În lume există unele construcții care au devenit celebre datorită structurii lor miraculoase. De exemplu, scările, care sunt construcţii concepute pentru a ușura parcurgerea unor distanţe mari pe verticală. Unele scări pot depăși simplitatea termenului, ajungând la un nivel de apreciere precum cea a operelor de artă. Design-ul uluitor şi peisajele fabuloase, pur și simplu îți vor încânta privirea!

Chand Baori

sursa: pinterest.com

Situat în provincia Abhaneri din India, Chand Baori, este cel mai faimos puț din lume. Această construcție a fost ridicată în anul 500 d.Hr., având scopul de a înmagazina o cantitate mare de apă, necesară în zonele deşertice ale provinciilor Rajasthan şi Gujarat. Structura acesteia a fost realizată de graficianul Escher, având inclus un templu dedicat zeiţei bucuriei. În mitologia hindusă, apa este un element de importanţă fundamentală, ce reprezintă un liant între lumea materială şi cea spirituală.

De Capela Loretto din Santa Fe

sursa: pinterest.com

Legenda spune că De Capela Loretto din Santa Fe, New Mexico, nu ar fi construită de mâini omeneşti. Ridicarea acestei clădiri fascinante se datează de la finele secolului al XIX-lea, fiind o comoară arhitectonică care sfidează legile fizicii. Scara din interiorul capelei este construită integral din lemn, în formă de spirală, cu două rotiri complete de 360 de grade, având şase metri înalţime. De-a dreptul misterios, este faptul că această construcție în trepte nu conţine niciun cui. Cei de la realitatea.net, spun că necunoscutul constructor a utilizat doar două instrumente simple: fierăstrăul şi teul. Acesta a apărut la poarta bisericii după nouă zile de rugăciuni ale călugăriţelor, deoarece arhitectul care conducea lucrările de reparare ale vechii biserici murise şi nu apucase să clădească o scară. Localnicii spun că necunoscutul ar fi fost chiar Sfântul Iosif, patronul dulgherilor.

Observatorul Jantar Mantar

sursa: pinterest.com

Situl astronomic – din Jaipur, India – a fost construit la începutul secolului al XVIII-lea și include un complex monumental de construcţii şi instrumente ce au rolul de a studia măsurarea timpului, corectarea la o jumătate de secundă și declinarea Soarelui și a celorlalte corpuri cerești, fiind numit Observatorul Jantar Mantar.

Scara Canionului

sursa: pinterest.com

Situată de-a lungul unei cascade – celebra Cascadă a Diavolului de pe râul Pastaza – Scara Canionului din Ecuador reprezintă un punct extrem de atractiv. Un detaliu semnificativ care ajută la frumusețea acestei construcții este faptul că treptele sunt adaptate în funcție de forma reliefului.

Scările de Deasupra Mării

sursă: pinterest.com

Scările de Deasupra Mării leagă insula spaniolă Gaztelugatxe de municipiul Bermeo, Țara Bascilor (Spania). Pe partea de sus a insulei se află un schit (numit Gaztelugatxeko Doniene în Basque, San Juan de Gaztelugatxe în limba spaniolă), dedicat lui Ioan Botezătorul, care datează din secolul al X-lea. Aceste trepte sunt considerate una dintre cele mai impresionante construcţii din lume şi numără 237 de scări ce parcurg traseul abrupt al reliefului.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol