28 martie 2024, 18:59

Misterele celor mai ciudate 3 locuri de pe Pământ

Există pe Terra locuri ce par a fi total nepământene, adesea descoperite de om din pură întâmplare. Dacă aceste locuri sunt magice, nu știm să vă spunem, însă, știința a căutat mereu să le afle povestea.

Peștera Cristalelor din Mexic

sursa: nedhardy.com

Descoperită acum 17 ani de doi mineri care căutau plumb, Peștera Cristalelor din Mexic pare a fi de pe planeta Krypton, lumea lui Superman. Imensele cristale (care ajung până la 12 metri înălțime și la o greutate de aproximativ 50 tone) au ajuns la dimensiunile actuale în sute de mii de ani. Deși în peșteră nu se poate pătrunde decât cu costume de protecție din cauza temperaturilor care ajung până la 58 de grade Celsius, condițiile sunt prielnice pentru dezvoltarea altor forme de viață.

Pădurea Dansatoare din Kaliningrad

sursă: commons.wikimedia.org

Pădurea Dansatoare din Kaliningrad reprezintă locul ideal în care să-ți dai întâlnire cu un vârcolac. Aflată la granița cu Lituania, pădurea este formată doar din copaci cu forme întortocheate, nefiind descoperite motivele acestui fenomen. Ipotezele sunt legate de instabilitatea solului, existența radiaților nucleare sau apariția la un moment dat a unor vânturi foarte puternice care au distorsionat arborii.

Kawah Ijen, vulcanul cu lavă albastră din Indonezia

sursă: newscientist.com

Din interiorul acestui vulcan, aflat în estul insulei Jawa din Indonezia, pare a erupe râuri de lavă albastră. Culoarea albastră este dată de prezența sulfului, în special al gazului care conține sulf și care iese din crăpăturile vulcanului din cauza presiunii mari și a temperaturii foarte înalte. Fenomenul este unul rar întâlnit și oferă un adevărat spectacol vizual mai ales pe timp de noapte.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol