28 martie 2024, 15:02

Cercetători ruşi anunţă că vaccinul Sputnik V a fost modificat pentru a acţiona împotriva variantei Delta

Cercetători ruşi au anunţat că au modificat vaccinul anti-COVID-19 Sputnik V, care este folosit de mai bine de un an, pentru a acţiona împotriva variantei Delta a coronavirusului, considerată mai contagioasă.

„Noul vaccin se află deja în frigidere”, a declarat şeful Institutului Gamaleia, Aleksandr Ginzburg, pentru agenţia de presă Interfax. El a precizat că este încă prea devreme pentru a se pronunţa cu privire la nivelul de eficienţă al acestui vaccin.

Şi alţi producători din lume lucrează la modificări ale vaccinurilor pentru a le face eficiente în faţa variantei Delta, notează DPA, preluată de AGERPRES.

În acelaşi timp, Ginzburg susţine folosirea vaccinului monodoză Sputnik light pentru a treia vaccinare a persoanelor care au primit ambele doze ale vaccinului BioNTech/Pfizer.

Până în prezent Rusia a dezvoltat patru vaccinuri împotriva noului coronavirus şi lucrează la un al cincilea.

Conform ministrului rus al Sănătăţii, Mihail Muraşko, vaccinul Sputnik V ar avea o eficacitate de 83% în faţa infecţiilor cu variante Delta a coronavirusului.

Rusia, la fel ca multe alte ţări, se luptă cu varianta Delta şi înregistrează în prezent aproximativ 800 de decese pe zi. Conform datelor oficiale, 41,5 milioane de ruşi (28,4% din populaţie) au fost vaccinaţi până în prezent, iar 33,5 milioane dintre ei au primit ambele doze de vaccin (22,9%).

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol