25 aprilie 2024, 12:47

Cercetătorii israelieni au realizat masca sanitară ce poate distruge coronavirusul

A fost inventată o mască sanitară ce poate distruge coronavirusul.

În Israel, o echipă de cercetători au realizat această mască care funcţionează prin intermediul căldurii generate de curentul electric de la un încărcător de telefon mobil.

Masca este dotată cu un port USB ce se conectează la o sursă de energie, cum ar fi un încărcător standard de telefon mobil, care încălzeşte un strat interior din fibre de carbon până la o temperatură de 70 de grade Celsius, suficient de ridicată pentru a distruge virusurile, arată digi24.ro.

Acest proces durează aproximativ 30 de minute, iar utilizatorii nu trebuie să poarte masca în timp ce aceasta este conectată la încărcător.

Un specialist în boli infecţioase, profesor Allon Moses, este de părere că în acest timp și la o asemenea temperatură virusul se distruge ”fără îndoială”. El a atras atenţia, însă, că încălzirea repetată poate ”dăuna hârtiei sau materialului măştii şi distruge în viitor capacitatea acesteia de protecţie împotriva bolii”.

Masca este asemănătoare cu cea standard N95 și ar putea costa cu un dolar mai mult decât un model obişnuit

sursa foto:digisport.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol