27 aprilie 2024, 12:34

CFR Călători va vinde miercuri, cel puțin până la prânz, doar bilete fără loc rezervat

Funcţionarea sistemului de rezervare a locurilor la CFR Călători va fi întreruptă miercuri, 4 octombrie, între orele 0:00 şi 12, pentru realizarea unor lucrări de mentenanţă, a anunţat operatorul feroviar.

Emiterea legitimaţiilor de călătorie în intervalul orar 00:00 – 12:00, din data de 4 octombrie 2023 se va face: la casele de bilete fără rezervarea locului, numai pentru ziua curentă, fără anticipaţie, prin sistemul online şi la automatele amplasate în staţii numai la trenurile fără regim de rezervare.

De asemenea, se va suspenda emiterea cardurilor ‘Tren Plus’ în acest interval orar.

„Reamintim pasagerilor CFR Călători că pot cumpăra bilete cu anticipaţie şi au la dispoziţie următoarele canale de vânzare: aplicaţia mobilă ‘CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online’ (disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery); automatele de vânzare bilete din gări; online de pe cfrcalatori.ro; casele de bilete din gări, agenţii de voiaj CFR Călători şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism)”, se mai arată în comunicatul companiei.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol