28 aprilie 2024, 1:43

ChatGPT, un instrument eficient în demontarea miturilor antivaccin

Potrivit unui studiu recent, publicat în revista Human Vaccines & Immunotherapeutics, ChatGPT ar putea contribui la creșterea gradului de înțelegere și acceptare a vaccinului de către publicul larg, prin dezmințirea miturilor legate de siguranța vaccinului.

O echipă de cercetători din Spania a testat ChatGPT pentru a evalua capacitatea instrumentului de inteligență artificială de a demonta miturile referitoare la siguranța vaccinurilor COVID-19.

Studiul a folosit un set de 50 de întrebări foarte frecvente despre siguranța vaccinurilor, iar ChatGPT a răspuns cu o rată de acuratețe de 9 din 10. Întrebările se refereau la mituri și narațiuni false, cum ar fi acelea că vaccinul ar provoca COVID de lungă durată sau că ar fi contraindicat la femeile care alăptează.

Întrebările s-au referit, de asemenea, și la situații legitime în care vaccinul nu trebuie utilizat sau cazuri în care medicii trebuie să ia manifeste prudență, precum în cazul pacienților cu anumite afecțiuni cardiace severe.

Cercetătorii din echipa care a realizat studiul au subliniat că, deși ChatGPT nu este un înlocuitor pentru sfatul experților, reprezintă totuși o sursă de încredere pentru informarea publicului, în special pentru persoanele fără cunoștințe științifice de specialitate. Prin urmare, acest instrument ar putea contribui la o potențială creștere a ratei de vaccinare.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol