28 martie 2024, 17:20

Chiar se termină? Ultimul sezon „The Walking Dead”, în august

Sezonul 11 și ultimul, ni se spune, va avea premiera  prin august. Timp de 12 ani, „The Walking Dead” a fost cel mai vizionat serial TV difuzat de un post prin cablu în rândul telespectatorilor din segmentul de vârstă 25-34 de ani.

Variety crede că acest ultim sezon  va fi unul extins şi va conţine 24 de episoade.

Primele opt dintre ele vor fi difuzate săptămânal începând din 22 august, iar ultimele 16 vor fi difuzate în 2022, de la o dată care va fi anunţată ulterior. Nu este pentru prima dată când un sezon este împărțit în două.

Serialul „The Walking Dead” prezintă aventurile puţinilor oameni care au supravieţuit unei catastrofe provocate la nivel mondial de un virus ce transformă morţii în zombi înfometaţi de carne umană.

Fenomenul „The Walking Dead”

Lansat în 2010, serialul s-a bucurat de un succes uriaş şi a atins apogeul în sezonul al cincilea, când primul episod a doborât recordul de audienţă din istoria televiziunii prin cablu din Statele Unite pentru un program non-sportiv, fiind vizionat de 17,3 milioane de telespectatori.

Are o notă impresionantă pe IMDB 8,2, din peste 800.000 de voturi.

Primele 10 sezoane totalizează 177 de episoade.

Serialul care a devenit un fenomen are la bază o serie de benzi desenate a inspirat la rându lui alte două spin-off-uri – „Fear The Walking Dead” şi „The Walking Dead: World Beyond”. A câştigat mai multe premii importante, precum două Primetime Emmy, o nominalizare la Globul de Aur şi opt nominalizări la premiile decernate de Sindicatul actorilor americani (SAG). În total 223 de nominalizări.

În acest moment, primele 9 sezoane și jumătate din „The Walking Dead” pot fi văzute pe Netflix.

Citește și:

Feteloor…S-au încheiat filmările la Sezonul 2 din „The Witcher”. În curând, pe Netflix


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol