26 aprilie 2024, 5:55

CHINA. Primele două decese după mai bine de un an, din cauza COVID-19

COVID-19 revine în China, de data aceasta și cu decese, după mai bine de un an de la ultimele cazuri înregistrate. China continentală a înregistrat primele două decese din cauza COVID-19, a anunţat sâmbătă Comisia naţională pentru sănătate, într-un moment în care această ţară se confruntă cu cea mai mare recrudescenţă de coronavirus de la începutul pandemiei, informează nouvelobs.com.

Aceste decese, înregistrate în provincia Jilin din nord-estul ţării, sunt primele de la 26 ianuarie 2021 în China continentală – cu excepţia Hong Kong şi Macao. Ele ridică bilanţul victimelor pandemiei în China continentală la 4.638 de morţi.

Autorităţile au înregistrat sâmbătă 4.051 de noi infecţii în toată ţara şi 4.365 cu o zi înainte.

China, unde primele cazuri de coronavirus au apărut la sfârşitul anului 2019, a ţinut apoi epidemia sub control datorită unui control strict la frontiere, carantinelor pe perioade îndelungate şi măsurilor de izolare ţintite.

Dar varianta Omicron, puternic contagioasă, pune în pericol această strategie, obligând autorităţile să plaseze în carantină oraşe întregi, precum centrul tehnologic Shenzhen, cu 17,5 milioane de locuitori, în sudul Chinei.

Zeci de milioane de persoane sunt în prezent plasate în carantină la domiciliu în întreaga ţara, iar autorităţile se străduiesc să elibereze paturi de spital, având temeri că epidemia va pune sistemul de sănătate sub mare presiune.

Beijingul a făcut din rata scăzută de mortalitate un argument politic, asigurând că aceasta demonstrează forţa modelului său de guvernare.

Provincia Jilin, care a raportat mii de cazuri săptămâna trecută, a construit opt spitale temporare şi două centre de carantină pentru a gestiona focarul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol