15 aprilie 2024, 17:47

Chinezii de la BYD, cel mai mare producător de autovehicule electrice din lume, vor construi prima fabrică europeană la Szeged

Compania chineză BYD, cel mai mare producător de autovehicule electrice din lume, va construi prima sa fabrică europeană la Szeged, Ungaria, iar aceasta va fi una dintre cele mai semnificative investiţii din istoria economică a Ungariei, în urma căreia vor fi create mii de locuri de muncă noi, a anunţat ministrul ungar de Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó.

Şeful diplomaţiei ungare a relatat că la nivel global, în acest an fiecare al patrulea autovehicul electric vândut a fost produs de această companie, iar în urma succesului înregistrat pe piaţa mondială, BYD construieşte noi fabrici şi astfel a căutat de multă vreme o locaţie pentru aşa ceva şi în Europa.

În final, în urmă cu numai o zi, consiliul de administraţie al companiei a decis – după 224 de runde de negocieri cu Agenţia Naţională de Investiţii din Ungaria – să construiască prima sa fabrică de pe continent la Szeged, ceea ce va fi, deja, a şasea fabrică de autovehicule din ţară, a explicat ministrul.

Compania BYD, care a înregistrat, până în septembrie 2023, venituri de peste 20 000 de miliarde de forinţi (52,22 miliarde de euro), şi care are aproximativ 630 000 de angajaţi, va produce în Ungaria autovehicule electrice, iar acest proiect va reprezenta una dintre cele mai mari investiţii din istoria economică a Ungariei, care va crea mii de locuri de muncă noi, a adăugat Szijjártó.

Politicianul maghiar a specificat, de asemenea, că Guvernul Ungariei oferă sprijin financiar pentru investiţie, însă amploarea acestuia va fi făcută publică numai după aprobarea de către Comisia Europeană.

Péter Szijjártó a declarat că toate acestea întăresc şi mai mult poziţia economiei ungare şi bazele creşterii economice pe termen lung; în acelaşi timp, şi rolul Ungariei în tranziţia globală către industria autovehiculelor electrice, scrie Hirado.hu.

“În ultimele 224 de runde de negocieri am demonstrat în mod clar că există o singură economie naţională, şi că trebuie să fim, cu toţii, interesaţi de succesul acestei economii naţionale, indiferent de opiniile politice pe care le avem sau de partidul politic din care facem parte”, a spus ministrul de Externe.

În cele din urmă, Péter Szijjártó a amintit că cele trei mărci premium germane de automobile sunt deja prezente în Ungaria, şi că Audi, BMW şi Mercedes au plasat în Ungaria o parte semnificativă a strategiei lor de electromobilitate.

”Compania globală aflată într-o dezvoltare dinamică îşi va construi fabrica de autovehicule electrice în Szeged, în parcul industrial de 300 de hectare de la marginea oraşului, lângă institutul de cercetare în domeniul laserului ELI-ALPS şi a Science Park, urmând ca de aici să deservească piaţa europeană. BYD, care va crea mii de locuri de muncă noi, va implementa întregul său proces de producţie în Szeged, cu excepţia producţiei de acumulatori şi a activităţilor din industria chimică”, notează într-un comunicat Primăria Szeged.

Cel mai mare producător mondial de autovehicule electrice şi hibride plug-in, compania chineză BYD, a ales Szeged ca centru de producţie european datorită faptului că oraşul are o experienţă internaţională în cercetare, un rang ştiinţific important, o infrastructură excelentă, o locaţie favorabilă şi o abordare ecologică, se mai arată în comunicatul municipalităţii.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol