13 august 2020, 2:01

Cimitir din secolul al XVII-lea, descoperit în apropierea centrului Sibiului. Majoritatea mormintelor sunt de copii

Arheologii au descoperit un cimitir de secol XVII, alături de rămășițe ale unei turnătorii de secol XIX, dar și câteva piese ceramice care datează încă din secolul al XIV-lea, într-unul dintre cele mai mari șantiere arheologice din ultimele două decenii, la distanță de câteva minute de centrul orașului Sibiu,  relatează Turnul Sfatului.

Cercetare, pe 8.000 de metri pătrați

Cercetarea arheologică, realizată sub egida Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, a fost desfășurată pe o suprafață de peste 8.000 de metri pătrați, pe malul stâng al Cibinului, pe strada Rusciorului nr.2, pe o parcelă unde este propus un proiect investițional al unei firme private.

Săpătura arheologică s-a realizat în urma solicitării Direcției Județene pentru Cultură Sibiu, un argument în acest sens fiind și studiul istoric, realizat în prealabil pentru acest proiect (2018), prin care s-a evidențiat existența unor grădini, case și anexe de factură rurală, încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea și mai ales din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

La fosta cazangerie Independența

Din 1872/1873, aici va lua ființă Gebrüder Fabritius – Eisenkonstructionen, Apparatenbau – und Dampfkesselfabrik („Fraţii Fabritius. Fabrică pentru construcţii de fier, aparate şi cazane”), potrivit sursei citate.

În ciuda faptului că, până nu demult, perimetrul a fost ocupat integral de clădirile fostei cazangerii Independența, specialiștii au avut surpriza să descopere 30 de morminte din perioada medieval târzie/pre-modernă, „o apariție inedită în peisajul arheologic al zonei”, spun aceștia.

Moneda

Zece dintre cele 30 morminte cercetate aveau, ca inventar câte o monedă, cea mai timpurie, dintre cele determinate până la acest moment, fiind emisă în anul 1577, iar cea mai târzie monedă fiind din anul 1619.

Majoritatea mormintelor sunt de copii. De asemenea, în baza datelor disponibile până în prezent, se pare că cimitirul ar fi avut o evoluție de scurtă durată,  multe înmormântări având loc într-un interval de timp foarte scurt.

E posibil să se fi întâmplat un eveniment neprevăzut, posibil o molimă, ce a dus la decesul într-un timp foarte scurt al respectivilor defuncți. Date suplimentare vom putea prezenta după realizarea analizelor bioarheologice. Toate scheletele prelevate vor fi studiate, din acest unghi, la Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer al Academiei Române, astfel încât vom putea obține date suplimentare cu privire la sex, vârstă și eventuale probleme de sănătate ale lor”, spun specialiștii.

Descoperirile

În total, pe suprafața cercetată au fost identificate 88 de complexe și contexte de natură arheologică de tip morminte, urme ale unor clădiri, structuri industriale, cuptoare, gropi, șanțuri pentru diverse rețele.

Inventarul arheologic recuperat este unul divers și constă din piese ceramice, vitrice, monetare și metalice, fiind eșalonat cronologic din secolul al XIV-lea și până în secolul XX.

Descoperirile sunt bunuri cu valoare comună care, prin caracteristicile lor, nu au prezentat elemente încât să se pună problema conservării lor in situ, astfel că toate artefactele au fost prelevate și se află în procedură de conservare-restaurare la Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu.

Cercetare în mai-iunie

Cercetarea arheologică a avut loc în perioada lunilor mai-iunie și a acoperit întreaga zonă afectată de proiect.

Până la momentul efectuării cercetării, în perimetrul studiat erau cunoscute doar structuri antropice începând cu secolul al XVIII-lea și, mai ales, din secolul al XIX-lea când aici lua ființă, în 1873, turnătoria fraților Fabrițius.

Ulterior activitatea de același profil continuă sub brand-ul Virola, până la naționalizarea din 1948, când activitatea va continua sub denumirea de Independența. Aceasta s-a închis în 2008, construcțiile și structurile industriale fiind demolate la scurtă vreme după aceea.

Mai multe, AICI. Sursa foto: Turnul Sfatului


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.